Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că plata efectivă a pensiilor indexate se va face în luna februarie pentru luna ianuarie, incluzând şi creşterea din prima lună a anului 2013.
"Plata efectivă, având în vedere că taloanele de pensii pentru ianuarie s-au tipărit deja în decembrie, (se face, n..r.) în luna februarie pentru luna ianuarie, inclusiv creşterea pe luna ianuarie. Dar creşterea este aplicată, plata se face în luna februarie", a precizat Ponta.
El a precizat că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2013, fiind indexate conform unei legi care a fost suspendată până în 31 decembrie 2012.
"Deci pensiile sunt indexate de la 1 ianuarie. Când se face plata efectivă - e cu totul altceva", a spus Ponta.
El declara, luni, că doreşte ca ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, să îi prezinte miercuri o notă sau un proiect de OUG, în aşa fel încât indexarea pensiilor, care oricum are loc de la 1 ianuarie, să poată fi plătită la începutul lunii februarie.
Ponta a spus că a discutat acest subiect cu Ministrul Voinea.
"Taloanele pentru ianuarie sunt tipărite deja din decembrie, însă cele pentru februarie se tipăresc acum, la sfîrşitul lunii. Ideea este ca miercuri, în şedinţa de Guvern, să îmi prezinte şi o notă şi, dacă este cazul, şi un proiect de Ordonanţă de Urgenţă, - pentru că probabil luni va veni Parlamentul, deci e în regulă, putem deja să emitem Ordonanţe de Urgenţă, sunt cele cinci zile prevăzute de Constituţie -, în aşa fel încât indexarea pensiilor, care oricum are loc de la 1 ianuarie, să poată fi plătită la începutul lui februarie", a spus el.