De ieri, elevii gorjeni s-au reîntors în bănci, după o vacanţă de trei săptămâni. Deşi prima zi din cel de-al doilea semestru a fost mai degrabă una de reacomodare nu acelaşi lucru se va putea spune despre perioada următoare. Calmul din debutul săptămânii va fi înlocuit cu zarva şcolărească aşteptată în cele două săptămâni care mai despart elevii claselor a VIII-a de simulările naţionale. Startul se dă pe 30 ianuarie, cu proba la limba română, dar se pare că dorul de colegi şi…carte bate emoţia de la examene!
Vacanţa le-a fost mai mult decât suficientă, spun elevii de la clasa a VIII-a de la Şcoala Generală „Alexandru Ştefulescu”, pentru că pe lângă distracţie şi odihnă au avut timp şi de studiu. Mai mult, au dus dorul colegilor şi al dascălilor, dar de acum, pun din nou burta pe carte. Peste două săptămâni, susţin evaluarea naţională, cea de probă, care-i va pregăti pentru adevăratele emoţii de la vară. Au şi preferinţe, spun elevii, când vine vorba de materiile şcolare, unii având înclinaţii către cuvinte, alţii, către cifre, dar nu fac diferenţă în pregătirea riguroasă de care au nevoie. „Am avut o vacanţă frumoasă, au fost sărbătorile şi am avut timp pentru toate. M-am odihnit, am bateriile încărcate iar de probele simulative nici nu îmi este teamă. Nu am de ce, şi oricum, ideea este de a vedea ce mai trebuie pus la punct. Putem încă învăţa din greşeli”, a declarat una dintre elevele de clasa a VIII-a. Elevii de clasa a VIII-a vorbesc matur despre ce-i aşteaptă, pentru că doresc să urmeze un liceu şi apoi, de ce nu, o facultate. Deocamdată însă, sunt hotărâţi să ia în serios ambele materii de bază, română şi matematică, chiar dacă preferinţele lor spun altceva. Important pentru elevi este să înţeleagă rolul simulării, spun profesorii. „Vom avea la sfârşitul lunii, o simulare a evaluării naţionale, pentru clasa a VIII-a. Mai exact pe 30 şi 31 ianuarie, 1