Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au cerut ca Cioacă să fie dus la o expertiză psihiatrică, informează România TV. Cristian Cioacă şi-a făcut construit apărarea în aşa fel încât el spune că totul este o conspiraţie împotriva sa.
n 28 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele lui Cioacă, în dosarul în care este suspectat de uciderea soţiei sale.
După cinci ani de la dispariţia avocatei Elodia Ghinescu, timp în care criminaliştii au continuat cercetările şi strângerea de probe, Cioacă a fost arestat preventiv, în pofida lipsei cadavrului victimei.
Probele criminaliştilor, prelevate chiar din locuinţa Elodiei şi a lui Cristian Cioacă, îl indică pe poliţist responsabil de uciderea avocatei şi tranşarea acesteia. Probe de sânge – identificate cu un aparat special, Crime Light – prelevate de sub zugrăveala apartamentului (sechestrat de anchetatori după ce l-au pus sub acuzare pe Cioacă-n.r.) au fost expertizate, stabilindu-se că grupa sanguină aparţine Elodiei.
Între timp, printr-o hotărâre judecătorească, Elodia Ghinescu a fost declarată decedată.
Elodia Marilena Ghinescu a dispărut de acasă la sfârşitul lunii august 2007. Soţul acesteia, poliţistul Cristian Cioacă, de la Poliţia din Argeş, a anunţat Poliţia despre dispariţia femeii abia în 5 septembrie 2007, la solicitarea şefei acesteia, timp în care bărbatul a apelat la cunoştinţe pentru a intra în corespondenţa electronică a avocatei, scopul fiind – potrivit acestuia – acela de a vedea cu ce bărbat se conversa.
Anchetatorii au luat în calcul, din primele momente, varianta crimei în cazul avocatei, principalul suspect fiind Cristian Cioacă, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au cerut ca