Iubitorii poeziei eminesciene nu pot lipsi, în această săptămână, de la unul dintre evenimentele dedicate Zilei Culturii Naţionale. Acestea sunt şi cele care deschid, de această dată, lista noastră de propuneri pentru timpul liber.
Din nefericire, nu veţi putea participa decât la unul dintre cele două evenimente care au loc mâine seară, deoarece ambele sunt programate pentru ora 19.00. Puteţi alege între spectacolul Teatrului Liric „Elena Teodorini“, care îi are în distribuţie pe soliştii, orchestra şi corul instituţiei. Regia artistică este semnată de Arabela Tănase, scenografia de Răsvan Drăgănescu, iar conducerea muzicală va fi asigurată de Alexandru Iosub. Cealaltă opţiune este concertul coral de la Filarmonica „Oltenia“, unde îşi dau concursul soprana Mirela Duţă, baritonul Mircea Tudora, violonistul Octavian Gorun, pianista Corina Stănescu, dar şi Pataki Rozalia, la harpă şi Bogdan Uţă, la clarinet. Dirijorul serii este Manuela Enache.
Dacă vreţi ceva mai antrenant, mergeţi miercuri la Cafe Play, unde cântă formaţia 4 Flames. Concertul începe după ora 21.00. Sau poate vă sună mai bine un concert susţinut de Mircea Baniciu, caz în care ar fi timpul să mergeţi la Irish Way Pub şi să vă achiziţionaţi biletele de la bar, la preţul de 30 de lei, căci locurile sunt limitate - numai 80.
Vineri, 18 ianuarie, este seara concertului simfonic la Filarmonică, unde sunteţi aşteptaţi de dirijorul Dorin Frandeş, pianistul Sandu Sandrin şi, desigur, de Orchestra Simfonică, la o seară cu Beethoven, Chopin şi Mendelssohn-Bartholdy.
Pentru cei care şi-au canalizat energiile către weekend şi doresc o seară de distracţie ca la carte, propunerea Irish Way pentru seara de sâmbătă pare să fie perfectă. Căci este vorba de o petrecere costumată, iar petrecerile costumate sunt unele dintre cele mai reuşite seri tematice. Pentru a-i încuraja pe cei mai reticenţ