Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a făcut, luni, o vizită în mai multe şcoli din Capitală, ocazie cu care a fost legitimat de elevii de serviciu, el prezentând cartea de identitate pentru a putea intra în unităţile de învăţământ.
"Mi-am propus ca săptămânal să vizitez unităţi de învăţământ din toată ţara. Am început cu cele din Capitală, nu m-a deranjat faptul că elevii de serviciu m-au legitimat la intrarea în şcoală, întrucât aşa trebuie să se întâmple ori de câte ori o persoană străină doreşte să ajungă în unitatea de învăţământ", a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
El a fost însoţit în vizita făcută în şcoli de directorul general din Ministerul Educaţiei, Liliana Preoteasa, şi inspectorul general şcolar al Capitalei, Constantin Trăistaru.
Întrebat dacă a fost luată o decizie în cazul clasei pregătitoare, ministrul Educaţiei a spus că evaluarea în acest caz se va încheia la sfârşitul lunii ianuarie, atunci urmând să fie trase şi concluziile.
Pricopie a precizat că va exista în continuare clasa pregătitoare, iar înscrierile vor fi mult mai relaxate şi se vor desfăşura după criterii generale stabilite de către Ministerul Educaţiei şi cele particulare, ale unităţilor de învăţământ.
"Aş vrea să precizez pentru a mia oară de la momentul învestirii mele în funcţia de ministru al Educaţiei că până la această oră nu există nicio decizie în legătură cu clasa pregătitoare, alta decât cea legală, respectiv că ea va funcţiona. Anul acesta va fi un mai uşor întrucât vorbim de o singură generaţie, respectiv cei care intră în clasa pregătitoare, şi nu ca anul trecut când am avut două generaţii, respectiv cei care intrau în clasa pregătitoare şi cei care intrau în clasa întâi. Totodată, revin şi asupra informaţiei transmise încă din decembrie, care face referire la înscriere, aceasta urmând să fie mult mai relaxat