Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde a declarat, luni, că în partid nu a existat vreo discuţie instituţională privind afilierea la PPE, precizând că nici personal nu a avut astfel de discuţii.
Întrebat dacă la nivelul PNL s-a discutat despre afilierea partidului la PPE, Frunzăverde a răspuns: "Această discuţie nu a avut loc în PNL, instituţional (...)Nu am avut eu personal astfel de discuţii".
El a mai fost întrebat dacă apreciază că s-ar putea discuta, la şedinţa de luni, despre excluderea primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, sau a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu.
"Nu a existat în BPC, la nivelul conducerii PNL o discuţie în legătueă cu excluderea domnului Tăriceanu sau a domnului Chiliman", a susţinut Frunzăverde, menţionând că oportunitatea unei astfel de decizii trebuie în primul rând să facă obiectul unei discuţii în interiorul partidului.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că nu s-a discutat vreodată despre afilierea partidului la Partidul Popular European.
Antonescu a fost întrebat, într-o emisiune a postului Antena 3, dacă s-a discutat despre afilierea PNL la PPE şi dacă s-a depus vreo solicitare în acest sens.
"Cum să depunem, dom’le? Nici nu s-a discutat aşa ceva vreodată", a replicat Antonescu.
Surse din conducerea PNL au declarat pentru gândul că în 2013 partidul se va afilia familiei popularilor europeni (PPE), decizia urmând să fie luată în forurile statutare ale partidului.
"Decizia este ca şi luată. PNL va deveni în acest an membru al Partidului Popular European", au precizat pentru gândul sursele citate.
De asemenea, vicepreşedintele PNL Marian Petrache, preşedinte al PNL Ilfov, a declarat pentru gândul că este posibil ca în 2013 PNL să se afilieze familiei popularilor europeni. "Acesta a fost un proiect mai vechi al PNL din 2002 şi nu cred că a fost a