22 de conducători auto au plecat la drum cu maşinile neechipate corespunzător pentru sezonul rece. Oamenii legii au desfăşurat o acţiune pentru identificarea conducătorilor auto care nu şi-au echipat maşinile pentru iarnă, iar rezultatele au fost pe măsură. Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, comisarul şef Viorel Gheorghe ne-a declarat că în timpul verificărilor au fost despistaţi 22 de conducători auto a căror maşini nu aveau anvelope de iarnă. În 21 de cazuri a fost vorba despre autoturisme, iar într-un alt caz a fost vorba despre o maşină de transport marfă care nu avea nici anvelope şi nici dispozitive omologate, respectiv lanţuri antiderapante.
Conducătorii auto au rămas fără certificatele de înmatriculare ale maşinilor, pe care le vor primi abia după ce vor face dovada că şi-au echipat maşinile. De asemenea, au primit câte o sancţiune în cuantum de 630 lei, cu posibilitatea achitării pe jumătate, în termen de 48 de ore.
Poliţia Rutieră atenţionează că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
Poliţiştii de la Rutier le recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu au maşinile echipate corespunzător şi nu înainte de a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgă. Poliţiştii au adăugat că şoferii trebuie să se asigure că au suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu sufere din cauza frigului şi, totodată, să-şi poată continua drumul după deblocare.
Oamenii legii îi mai sfătuiesc pe şoferi că adapteze viteza la condiţiile de drum şi trafic. „Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă bătătorită sau mâzgă,