Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a pregătit un album de cântece pe versurile poetului Mihai Eminescu, interpretate în stil bisericesc, psaltic şi coral, care pot fi ascultate în cadrul unei aplicaţii pentru iPhone şi iPad, scrie Mediafax.
Albumul intitulat “Omagiu. Mihai Eminescu”, pregătit pentru a marca 163 de ani de la naşterea poetului, conţine cântece interpretate într-un stil bisericesc, psaltic şi coral de grupul “Brevis Cuartet”, din care fac parte patru preoţi de la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Pentru acest album au fost alese unsprezece poezii scrise de Mihai Eminescu, printre care “Sara pe deal”, “Rugăciune”, “Ce te legeni codrule” şi “Revedere”, a precizat Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, într-un comunicat de presă remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Albumul poate fi ascultat pe un suport mai puţin obişnuit, pe iPhone şi iPad, în cadrul Aplicaţiei “Mănăstirea Curtea de Argeş”.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului au precizat că această aplicaţie oferă credincioşilor posibilitatea de a purta cu ei, oriunde s-ar afla, rugăciunile de suflet, totodată putând afla şi ştiri din domeniul religios. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, aplicaţia a fost îmbogăţită şi cu o secţiune de colinde religioase.
Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a pregătit un album de cântece pe versurile poetului Mihai Eminescu, interpretate în stil bisericesc, psaltic şi coral, care pot fi ascultate în cadrul unei aplicaţii pentru iPhone şi iPad, scrie Mediafax.
Albumul intitulat “Omagiu. Mihai Eminescu”, pregătit pentru a marca 163 de ani de la naşterea poetului, conţine cântece interpretate într-un stil bisericesc, psaltic şi coral de grupul “Brevis Cuartet”, din care fac parte patru preoţi de la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Pentru acest album au fost alese unsprezece poe