Dinamo îl poate rata pe Alexandru Giurgiu pentru că nu poate concura din punct de vedere financiar cu Vaslui şi Astra.
Acest mercato de iarnă este cel mai sărăcăcios din istoria modernă a clubului din Ştefan cel Mare. Dacă în anii precedenţi se cheltuiau sume mari pe jucători, acum nici măcar cei liberi de contract nu mai pot fi ademeniţi să îmbrace tricoul alb-roşu.
Pentru că şi aceştia solicită bani la semnătură, iar în acest moment, "cîinii" nu dispun de resurse financiare, întrucît există restanţe mari către jucători şi diverse firme. Pînă acum, roş-albii au ratat deja doi fotbalişti, Cornel Predescu şi Paul Anton schimbînd macazul spre Pandurii pentru contracte mai consistente!
Alexandru Giurgiu este fundaşul stînga pe care Dinamo se chinuie de o săptămînă să-l convingă să semneze. Apărătorul de 20 de ani şi-a reziliat contractul cu Severinul şi acum face licitaţie cu "cîinii", Vasluiul şi Astra. Roş-albii vor să-i ofere un salariu de 4.000 de euro lunar, în timp ce moldovenii şi giurgiuvenii plusează cu alte 3.000 de euro, plus un bonus de 10.000 de euro la semnătură.
"Jucătorul a reziliat contractul cu Severinul, a renunţat la banii pe care îi mai avea de luat, peste zece mii de euro, pentru a semna imediat cu o echipă. Are mai multe oferte, dar nu s-a hotărît încă dacă să semneze cu Dinamo, mai aşteaptă cîteva zile să vadă care propunere e mai avantajoasă", a explicat agentul fotbalistului, Eutin Bojin.
450.000 de euro este cota de piaţă a lui Alexandru Giurgiu, conform site-ului specializat transfermarkt.de
Dinamo îl poate rata pe Alexandru Giurgiu pentru că nu poate concura din punct de vedere financiar cu Vaslui şi Astra.
Acest mercato de iarnă este cel mai sărăcăcios din istoria modernă a clubului din Ştefan cel Mare. Dacă în anii precedenţi se cheltuiau sume mari pe jucători, acum nici măcar cei liberi de contract