Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UN NOU SEMESTRU - Elevii baimareni din clasele terminale au emotii pentru examenele din vara

Publicat in eMaramures, luni 14 ianuarie 2013 ·

Elevii s-au intors din nou in banci astazi, 14 ianuarie, dupa vacanta de iarna care a durat trei saptamani. Cei mai multi profesori au ales sa recapituleze materia invatata in primul semestru, insa au fost si unii care i-au introdus pe scolari direct in materia noua. Cel de-al doilea semestru se anunta dificil pentru elevii din clasele terminale, care se pregatesc sa sustina examenele in vara acestui an.

Prima zi de scoala a fost un prilej numai bun pentru ca scolarii din Baia Mare sa isi povesteasca intamplarile si peripetiile prin care au trecut. Chiar daca nu le este usor sa revina in banci, unii elevi sunt constienti ca trebuie sa invete serios in aceasta perioada.

„ Am revenit astazi din nou la scoala. Nu pot spune ca ne-a fost tare dor de ea, dar asta e viata. Avem si examene anul asta si trebuie sa ne pregatim. Nu cred ca va fi foarte greu, pentru ca am auzit ca subiectele sunt de nivel mediu, dar trebuie sa ne pregatim si mai avem cateva chestii de invatat”, a marturisit o eleva din clasa a VIII-a, Raluca.

Scolarii silitori au ales sa isi rupa din timp pentru invatatura chiar si in vacanta. Pentru cei care urmeaza sa sustina examenul de bacalaureat in aceasta vara , fiecare ora de studiu este importanta.

„Deja am inceput sa lucram. Pot sa spun ca la matematica am inceput deja pregatirea destul de serios. Am inceput sa rezolv subiecte de bacalaureat si am constatat ca e un examen pentru care se vede ca trebuie sa inveti si sa dai ce ai mai bun. Cu cat mai multa pregatire, cu atat mai bine”, a aratat un elev din clasa a XII-a, Florin.

Cel de-a doilea semestru de scoala nu aduce mari modificari pentru elevi. Chiar daca nu s-a luat inca o decizie oficiala la nivel central in ce priveste bacalaureatul profesional, oficialii Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Maramures dau asigurari ca nu va fi introdus

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cannes 2024 - „Anora”, de Sean Baker, care spune povestea de dragoste dintre o dansatoare la bară din New York şi fiul unui oligarh, a câştigat trofeul Palme d'Or/ VIDEO

News.ro acum 19 minute
„Anora”, regizat de Sean Baker, a câştigat, sâmbătă, trofeul Palme d'Or la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, care a avut loc între 14 şi 25 mai. Acesta este primul Palme d'Or american de la „Tree of Life”, de Terrence Malick,

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 4 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 5 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 2 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum o ora
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°