Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În PNL şi PDL se ascut săbiile. Crin se grăbeşte, Blaga, nu prea. MRU a scos briceagul. Lăzăroiu agită pixul

Publicat in Vox Publica, luni 14 ianuarie 2013 ·

În PNL ştim cine pe cine pîndeşte – Crin cu ai lui îl aşteaptă la colţul Congresului pe Chiliman cu ai lui. Va încerca Antonescu să-i arunce din barcă pe cei care i se opun? (Chiliman şi Orban o fac pe faţă, Tăriceanu se mai abţine.) Că ar vrea să scape de ei, asta e sigur. Are el însă în spate suficienţi oameni pe care să se poată bizui la o adică? Şi mai e privit Crin Antonescu în PNL ca o soluţie cîştigătoare? Agitaţia lui Băsescu pentru numirile la DNA şi la Parchetul General îi ajută lui Crin. Poate arăta către duşmanul comun. Totuşi izbucnirile lui Chiliman împotriva lui, din ultimele zile, par să fie un semnal dat adversarilor lui Crin să se pregătească pentru eventualitatea unei confruntări deschise la congres. Şi o încercare de a spori rîndurile grupării sale înaintea acestei probabile confruntări, lăsîndu-l pe Băsescu pentru mai tîrziu.

La rîndul lui, Antonescu, chiar dacă pînă mai deunăzi spunea că el n-are de gînd să excludă pe nimeni din partid, în afară de primarul de la Satu Mare, aduce acuzaţii din ce în ce mai băşicate grupării lui Chiliman. Crin ştie că după victoria în alegeri, în care el nu s-a ales cu nimic, şi după împărţirea funcţiilor cu PSD-ul îl aşteaptă o inevitabilă perioadă de reflux. Şi a avut timp să-şi dea seama ce uriaşă greşeală a făcut aducîndu-l pe Becali în partid. Aşa că dacă la congres se va ajunge la confruntare deschisă s-ar putea ca apropiaţii lui să ceară excluderea grupării Chiliman din partid. Şi el ce să facă ? – se va supune, ca să se vadă scăpat de concurenţa lui Tăriceanu.

În PSD Ponta nu pare să aibă mari probleme de cînd a devenit premier. Iar semi-întoarcerea lui către UDMR seamănă cu un avertisment dat liberalilor că, la o adică, are la dispoziţie şi alte posibilităţi la guvernare. Aşa că el şi-a întărit poziţia înainte de congresul pesediştilor.

Mai complicată e situaţia în PDL unde toată lumea

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 38 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum o ora
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 5 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 53 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Kievul revendică „cel mai mai masiv” atac în Rusia de la începutul războiului

G4Media acum o ora
Armata ucraineană anunţă marţi ”cel mai masiv” atac de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani, în noaptea de luni spre marţi, cu rachetă împotriva unei fabrici chimice militare în Rusia şi unor instalaţii energetice şi industriale marţi

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°