Aşa cum era de aşteptat, ca la toate evenimentele la care se adună zeci de vedete pe metru pătrat, nici de la ceremonia de decernare a Globurilor de Aur de anul acesta nu au lipsit momentele bune şi cele mai puţin bune. „The Los Angeles Times“ a punctat principalele plusuri şi minusuri ale uneia dintre cele mai importante gale din lumea filmului.
Câştigători din jurul lumii
Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association - HFPA), care votează câştigătorii, este formată ziarişti ce reprezintă publicaţii din numeroase ţări, de aceea nu este de mirare faptul că artiştii străini precum Christoph Waltz, Maggie Smith, Damian Lewis, Adele, Hugh Jackman, Daniel Day-Lewis şi producătorii filmului „Les Miserables“, au câştigat multe dintre prestigioasele distincţii.
Duo-ul dinamic
După trei ani la rând în care gazda premiilor Globul de Aur, Ricky Gervais, a făcut tot posibilul să şocheze sala, anul acesta ştafeta a trecut la Tina Fey şi Amy Poehler, care deşi au anunţat de dinainte că nu vor fi prea acide în comentarii, nu s-au putut abşine în unele momente. Glumele din deschidere l-ar fi făcut şi pe Gervais de ruşine „ Când este vorba de tortură, am încredere în femeia care a fost căsătorită timp de 3 ani cu James Cameron“, a spus Fey despre regizoarea peliculei „Zero Dark Thirty“, Kathryn Bigelow. „Quentin Tarantino e aici, starul tuturor coşmarurilor mele sexuale“, a mai glumit aceasta.
Cum e Twitter?
Într-o discuţie online între gazda postului TV american „E!“, Giuliana Rancici, şi actriţa din „Django dezlănţuit“, Kerry Washington, prezentatoarea TV a făcut un comentariu cel puţin ciudat, atunci când actriţa a declarat că urmăreşte comentariile de pe Twitter. „Găsesc Twitter-ul atât de pozitiv“, a comentat prezentatoarea. Se prea poate să fi crezut că actriţa se referea la instructorul d