Un tânăr din Hunedoara este comparat în presa internaţională cu Henri Coandă, după ce a construit o bicicletă cu reacţie, pe acre a testat-o pe străzile Devei.
Raul Oaida are 19 ani şi locuieşte în Deva. Nu8 se află la rpimul proiect, dar a devenit faimos după ce a construit o bicicletă cu reacţie, fiind primul român care a construit un motor cu reacţie de la Henri Coandă încoace. “La motor am lucrat timp de trei ani şi a costat 5.000 de euro, o mare parte din bani primiţi din sponsorizări de la străini cunoscuţi pe net cărora le-am povestit ce vreau să fac sau de la Asociaţia Română de Cosmonautică şi Aeronautică. O parte din componentele motorului cu reacţie au fost fabricate în SUA, după schiţele mele, altele le-am făcut eu chiar aici, în atelierul meu din Deva. Controlul bicicletei se face cu maneta de gaze, iar semnalele date de aceasta sunt preluate de un computer de bord de dimensiunile unei cutii de chibrituri care echivalează cu un sistem folosit la avioanele de vânătoare. Rezervorul este montat sub bara de protecţie a bicicletei, are o capacitate de cinci litri şi este alimentat cu un amestec similar cu kerosenul”, a povestit pentru mass media Raul Oaida. Nu avea de unde să facă rost de kerosen, dar a găsit soluţia: l-a înlocuit cu un amestec de motorină, benzină şi ulei sintetic. La turaţie maximă, bicicleta lui consumă un litru de combustibil pe minut.
Bicicleta şi-a testat-o pe străzile Devei şi a stârnit uimirea trecătorilor, care s-au întors să avdă de und evine zgomotul. Raul a terminat liceul, însă nu s-a înscris la facultate, dar îşi petrece 12 ore pe zi în atelier. Speră că următorul proiect va revoluţiona lumea şi îi va aduce celebritate, dar şi bani. Povestea tânărului inventator a fost prezentată de publicaţia britanică Daily Mail, care îl compară cu Henri Coandă.