Un fost poliţist din Odobeşti, de 51 de ani, a încercat să se si-nucidă ieri dimineaţă. Bărbatul s-a înjunghiat de două ori în zona inimii şi o dată în abdomen. Surse din rândul anchetatorilor şi al cadrelor medicale ne-au precizat că acesta ar fi băut şi hipoclorit. A fost găsit de soţie în locuinţă, plin de sânge şi în stare de inconştienţă, din cauza hemoragiei puternice. Ea nu şi-a dat seama ce i s-a întâmplat soţului ei până când nu a văzut că halatul cu care acesta era îmbrăcat, era plin de sânge.
Femeia a cerut imediat ajutorul medicilor, care au ajuns la timp pentru a-i salva viaţa. Fostul poliţist Vasile Lăduncă a fost transportat la spital cu o ambulanţă. „Am fost solicitaţi de către echipajul VN 97 SAJ pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă unui bărbat în vârstă de 51 de ani, cu plăgi înjunghiate în zona toraco-anterioară şi în zona periombilicală cu sângerare abundentă. A fost preluat de la faţa locului şi dus direct în sala de operaţie pentru explorare chirurgicală şi suturarea plăgilor”, a declarat medicul Dănuţ Ceamburu, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Vasile Lăduncă a fost adus de urgenţă la Spitalul Judeţean, intrând direct în sala de operaţie. Reprezentanţii Spitalului Judeţean ne-au precizat că starea lui este critică. „Pacientul a ajuns în stare critică la spital, cu plăgi înjunghiate. S-a intrat de urgenţă cu el în sala de operaţie, unde i s-a făcut hemostază (n.r.- i-a fost oprită sângerarea), i-au fost suturate plăgileşi i s-a pus drenaj. În momentul de faţă starea bărbatului este cri-tică, el fiind internat în Secţia de Anestezie şi Te-rapie Intensivă, iar medicii îl supraveghează în permanenţă”, a precizat Alina Pelin, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean.
Foştii colegi ai omului legii au deschis o anchetă în acest caz. Ei au verificat dacă nu cumva bărbatul a fost victimei vreunei infracţiu