Constantin Traciuc, fost consilier local și director al Acvaserv, coordonează, de mai bine de trei ani, o formație instrumentală (foto) în cadrul Colegiului Național “Roman-Vodă” din Roman.
Odată ce a încheiat activitatea profesională, un romașcan s-a gândit să pună pe picioare o formație de mandoline formată din copii. Inițiativa lui Constantin Traciuc, de a coordona o formație de muzică instrumentală, a venit dintr-o dorință a pensionarului de a-și umple timpul cu o activitate plăcută. Experiența în domeniul artistic, acumulată de pe vremea când era lucra la Regionala Căi Ferate Iași, i-a fost de mare ajutor la constituirea formației. “Pe vremea când eram șef de secție întreținere și reparații căi ferate, acolo lucra un inginer, Anatolie Artușenko, venit din Republica Moldova. Una dintre condițiile cerute de Artușenko la angajare era ca solicitantul să știe să cânte la un instrument. În felul acesta, la CFR Iași s-a alcătuit o orchestră formată din 42 de persoane, din care am făcut și eu parte“, povestește Constantin Traciuc, fost director la Regionala Căi Ferate Iași.
Orchestra s-a desființat după ce, rând pe rând, oamenii s-au pensionat, iar noul loc de muncă – Acvaserv Roman – în fruntea căreia a stat câțiva ani, nu a fost propice pentru preocupări artistice. Pentru că o nouă orchestră ar fi fost mai dificil de încropit, Constantin Traciuc s-a gândit că proiectul ar putea fi continuat împreună cu elevi din clasele primare. “Ca să fiu sincer, cel care m-a determinat să alcătuiesc o formație de mandoline a fost nepotul meu, Rareș. Era în clasa I când am prezentat doamnei învățătoare Maria Bârjoveanu inițiativa mea. Ca orice început, a fost greu. Însă, părinții au fost receptivi și m-au sprijinit, în sensul că au investit în instrumentele cu care, de trei ani și jumătate, copiii participă constant la toate manifestările artistice ale lice