O inima bună a încetat să mai bată, un suflet curat s-a ridicat la Cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens în vieţile noastre, Rodica, Sico şi Cătălin Mihai. Sufletele noastre vor plânge mereu pentru Constantin Mihai, soţul şi tatăl, care a iubit necondiţionat, omul care şi-a făcut un ţel din a dărui celor din jur o clipă de bucurie. Inimile noastre vor lăcrima mereu de dorul bunatăţii şi înţelepciunii tale, cu care ne-ai croit mereu drumul în viaţă! Dumnezeu să te odihnească în pace!
Recunoştinţă veşnică scumpului nostru soţ şi tată, Constantin Mihai.
Dumnezeu să-l odihnească!
Cu inimile zdrobite de durere şi neputincioşi în faţa destinului, cumnaţii, fraţii şi nepoţii - familiile Tugearu şi Ploscaru anunţă decesul mult prea devreme a celui care a fost Constantin Mihai, un om de o înaltă calitate morală, un suflet bun, ce a ştiut să fie un exemplu pentru noi toţi.
Dumnezeu să-l ierte!
Conducerea SC RAJA SA Constanţa este alături de Rodica Mihai, în greaua încercare prilejuită de trecerea în nefiinţă a soţului său. Bunul Dumnezeu să-i dea odihna veşnică în Împărăţia Sa!
Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe din partea colegilor de la Serviciului Tehnic pentru Mihai Rodica, în aceste momente grele când soţul său, Constantin Mihai a trecut la cele veşnice.
Sincere condoleanţe!
Colectivul I.T.M. Constanţa transmite un gând de compasiune şi sincere condoleanţe familiei îndurerate de trecerea la cele veşnice a domnului Florian Gheza, fost inspector-şef al I.T.M. Constanta, un om minunat şi un coleg stimat de toşi cei care au avut onoarea să-l cunoască.
O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet curat s-a ridicat la Cer, lăsând în urmă o nemărginită durere şi un gol imens în vieţile noastre, Rodica, Sico şi Catălin Mihai. Sufletele noastre vor plânge mereu pentru Const