Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au scăzut ieri, pe fondul temerilor legate de rezultatul discuţiilor parlamentarilor SUA pe marginea plafonului datoriei. O influenţă negativă asupra pieţelor regiunii a avut-o şi informaţia potrivit căreia economia Germaniei a încetinit peste aşteptări în 2012.
Acţiunile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au înregistrat un declin de 1,1%, la 36,51 euro.
Titlurile SAP AG, cel mai mare poducător mondial de software pentru administrarea afacerilor, au coborât cu 4,5%, la 58,34 euro. Compania gemană a raportat profituri sub estimări pentru ultimul trimestru din 2012.
Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS), cea mai mare bancă britanică deţinută de stat, s-au depreciat cu 2,3%, la 356,2 pence. RBS ar putea plăti până la 500 de milioane de lire sterline (804 milioane de dolari) - amenzi în cadrul scandalului privind manipularea Libor, conform unor surse apropiate situaţiei.
Titlurile "Assicurazioni Generali" SpA, cel mai mare asigurator din Italia, au pierdut 1,5%, ajungând la 13,89 euro. Mario Greco, numit director executiv al "Generali" în august 2012, consideră că societatea a fost ţinută în loc de "guvernanţa opacă" şi "lipsa de transparenţă".
Acţiunile producătorului britanic de articole de lux "Burberry Group" Plc au urcat cu 3,8%, la 1.375 pence. Compania şi-a majorat peste aşteptări vânzările în perioada octombrie - decembrie 2012: +9%, la 613 milioane de lire sterline (985 milioane de dolari).
Titlurile "Repsol" SA, cea mai mare companie petrolieră din Spania, au crescut cu 0,5%, la 16,50 euro. Compania aşteaptă să vândă, la începutul lunii viitoare, active de aproape 2 miliarde euro din sectorul gazelor naturale lichefiate (GNL), conform unei surse apropiate situaţiei, citată de Bloomberg.
La ora 16.40 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei