Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală are nevoie de cinci milioane de euro pentru dispozitivele medicale şi mobilierul ce ar permite reluarea activităţii în cea mai mare şi modernă clinică de neurochirurgie din Europa Centrală şi de Est, până atunci însă bolnavii stând şi câte 16 într-un salon.
Unitatea sanitară a fost înfiinţată în 1975 de către prof. dr. Constantin Arseni, ca centru de referinţă naţional de neurochirurgie. În 1993, a devenit spital de urgenţă, iar din 2001 funcţionează sub numele de astăzi, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni".
Spitalul, atestat de societatea europeană de neurochiurgie, avea acum cinci ani 558 de paturi, deservind o populaţie de aproximativ patru milioane de locuitori din Bucureşti şi judeţele învecinate. "Spitalul este punct terminus în neurochirugie, cele mai grave gazuri care nu se pot rezolvate în ţară ajungând la Bagdasar-Arseni", spune managerul spitalului, dr. Anca Buliman.
În urmă cu cinci ani, pe durata primului mandat al actualului ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a început reabilitarea "de la zero" a celui mai mare pavilion al spitalului. Din acest motiv, capacitatea spitalului a fost redusă, prin ordin de ministru, la 400 de paturi, astfel că, dacă în structura cu 558 de paturi erau internate aproape 30.000 de persoane, în prezent, la aproximativ 400 de paturi sunt 21.000-22.000 de pacienţi. Lucrările de reabilitare şi modernizare a pavilionului cu 12 niveluri s-au încheiat în octombrie 2012.
După reabilitarea pavilionului, în acesta sunt trei săli de operaţii, iar fiecare salon are la orice pat o consolă pentru instalaţie de fluide medicale, climatizare, sistem de detectare a incendiilor, supraveghere video pe holuri şi sistem call nursing, prin care se monitorizează apelul pacietului pentru ajutor medical şi timpii de reacţie a cadrelor medicale la apel. De ase