Nu sunt lăsaţi să moară, dar nici să trăiască. În această situaţie dramatică sunt peste 57 de angajaţi ai Institutului de Proiectare şi Cercetare Utilaj Petrolier Ploieşti (IPCUP) care, deşi au contracte de muncă, nu au mai fost plătiţi de 27 de luni
O zi de muncă la IPCUP, în anul 2013, seamănă cu o zi de viaţă petrecută într-un ghetou sau într-un cămin de asistaţi sociali. În clădirea fost simbol şi mândrie a oraşului, de la capătul podului de la Gara de Sud din Ploieşti, până şi utilităţile - lumina, căldura şi apa curentă - au fost tăiate pentru datorii.
57 de angajaţi, ultimii rămaşi din cei aproape 1.300 câţi avea institutul în perioada de glorie sunt nevoiţi să stea, de două ierni, în birouri în care sunt maximum 5 grade Celsius, uneori mai puţin ca temperaturile de afară, şi să se abţină să meargă la toaletă unde apa nu mai curge din primăvara lui 2012. Iar în lipsa internetului şi a electricităţii, chiar şi dacă ar mai avea comenzi, cercetătorii şi proiectanţii nu ar avea cum să lucreze efectiv.
Cu toate acestea, 57 de oameni au contract de muncă pe perioadă nedeterminată, figurează ca angajaţi ai IPCUP, dar au state de salarii, neplătite, din octombrie 2010. Legislaţia incertă în domeniu nu permite, pe de altă parte, intrarea în faliment sau desfiinţarea institutului.
În prag de pensie, angajaţii au ajuns să trăiască din banii copiilor, soţilor sau ai părinţilor, au amanetat tot ce se putea de prin casă şi au strâns zeci de milioane de lei restanţe la bănci şi întreţinere.
IPCUP, o mândrie naţională
Situaţia din 2013 este un cerc vicios, rezultatul unei nepăsări crase a autorităţilor, al crizei economice, dar şi al managementului defectuos.
Institutul de Proiectare - Cercetare pentru Utilaj Petrolier a luat fiinţă în anul 1954, ca o necesitate a economiei naţionale de a-şi dezvolta propria industrie constructoare de
