Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa plănuieşte să tripleze numărul trupelor din Mali

Publicat in Antena 3, marți 15 ianuarie 2013 ·

Franţa intenţionează să tripleze numărul soldaţilor din Mali, efectivul trupelor urmând să ajungă la 2.500, anunţă AFP.

Informaţia a fost făcută publică de un apropiat al ministrului francez al apărării, Jean-Yves Le Drian, preluat de sursa citată.

Cu puţin timp înainte, preşedintele Francois Hollande, care se află la Abu Dhabi, a declarat că numărul militarilor francezi trimişi în Mali să lupte împotriva grupurilor islamiste care ocupă nordul ţării este de 750 şi urmează să crească.

Planurile de a desfăşura un grup atât de numeros de soldaţi intră în contradicţie cu sugestiile mai multor miniştri francezi, care consideră că implicarea trupelor terestre în Mali ar trebui să se limiteze doar la protejarea capitalei Bamako.

Însă, potrivit Le Monde, Franţa intenţionează să trimită un important contingent de trupe în Mopti, un oraş din centrul fostei sale colonii, de unde să poată lansa operaţiuni în nord.

Intervenţia franceză, susţinută de Consiliul de Securitate al ONU, a început după ce ambasadorul francez la Naţiunile Unite a declarat că „existenţa statului Mali este în pericol”.

Iniţial, se credea că totul se va reduce doar la atacuri aeriene, care să se încheie după câteva săptămâni, însă luni o coloană de 40 de tancuri franceze venite din Coasta de Fildeş a sosit la Bamako pentru a se alătura forţelor care luptă împotriva jihadiştilor din nord.

Unul dintre comandanţii forţelor rebele care controlează nordul ţării i-a avertizat însă pe francezi.

„Îi avertizez pe francezi să nu sărbătorească victoria prea repede. Au reuşit să plece din Afganistan, dar nu vor plca niciodată din Mali”, a spus acesta, potrivit AP.

Între timp, numărul persoanelor care s-au refugiat în ţările vecine din cauza conflictului din Mali se apropie de 150.000, a informat marţi Înaltul Comisariat a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 37 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°