Interviu cu domnul Marinel Ioan Urs, primarul comunei Igneşti
Poposim la Primăria Comunei Igneşti, unde îi găsim la birou atât pe domnul Marinel Ioan Urs, primarul comunei, cât şi domnul Ioan Toader, viceprimarul acesteia. O echipă de oameni tineri şi dinamici, care funcţionează ireproşabil, din câte am putut constata.
- Domnule primar, cum propuneţi să începem interviul nostru?
- Fireşte, cu urarea de „An Nou Fericit!” pe care o adresez, împreună cu domnul viceprimar şi prin intermediul ziarului dumneavoastră, tuturor cetăţenilor comunei.
- Privind retrospectiv – sau peste umăr, cum se mai spune pe la noi – înspre anul trecut, cum aţi caracteriza anul 2012 în ceea ce priveşte Primăria comunei Igneşti?
- Pentru mine a fost chiar un an greu, deoarece am preluat Primăria cu o sumedenie de datorii şi cu foarte multe probleme. Însă, cu ajutorul bunului Dumnezeu, cu sprijinul cetăţenilor şi cu susţinerea autorităţilor centrale am reuşit să soluţionez cea mai mare parte dintre ele. În plus, am avut în vedere şi respectarea promisiunilor cu care am venit în faţa cetăţenilor. După cum v-am mai spus şi cu alte ocazii, aici la noi, la Igneşti, se face doar politica cetăţeanului.
- Care ar fi, domnule primar, principalele lucrări edilitar-gospodăreşti soluţionate anul trecut în comuna Igneşti?
- Deşi vorbim, practic, doar despre o jumătate de an din acest mandat, aş începe cu rezolvarea burselor pentru elevii din comună. Apoi, aş continua cu pietruirea străzilor şi cu asigurarea de lemne de foc pentru cetăţenii comunei, despre care vă va informa şi domnul viceprimar. Mai departe, am reabilitat Postul de Poliţie şi am început lucrările de modernizare a grupurilor sociale de la şcoală şi de la Primărie. Aici, n-am ce face, trebuie să precizez că Primăria din Igneşti n-avea un grup social şi, astfel, eram de râsul lumii. Fireşte, luc