Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitaţi speciali la spectacolul aniversar “Numai poetul”

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 15 ianuarie 2013 ·

Spectacolul aniversar “Numai poetul” va încheia seria de activităţi organizate cu ocazia desfăşurării Zilelor Liceului Vocaţional “Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş. Acesta va avea loc în data de 17 ianuarie, la Centrul Cultural “Mihai Eminescu”, la care vor participa, în calitate de invitaţi, personalităţi ale culturii, ale învăţământului mureşean.

Un şir de activităţi culturale

“În această perioadă sărbătorim “Zilele Şcolii”, Zilele Liceului Pedagogic “Mihai Eminescu”, profesorii şi elevii liceului au programat un şir de activităţi culturale, de manifestări, de concursuri, sesiuni de comunicări ştiinţifice şi întâlniri cu absolvenţi ai liceului şi cu foşti profesori. În 15 ianuarie, am dorit să sărbătorim Ziua culturii naţionale, realizând un traseu spiritual între Biserica de Lemn, unde a poposit şi Eminescu, la trecerea lui prin Târgu-Mureş şi statuia poetului, unde elevii susţin câteva momente artistice”, a declarat Daniela Matache, director al Liceului Vocaţional “Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş. În data de 16 ianuarie, se desfăşoară Şezătoarea literară “Din valurile vremei”, cu invitaţi şi echipe de elevi din întreg judeţul. Activitatea este concepută pe o structură dublă: o parte de eseu argumentativ şi una de interpretare artistică.

“Trebuie să le mulţumim, cu această ocazie”

“Joi, 17 ianuarie, la Centrul Cultural “Mihai Eminescu” din Târgu-Mureş, va avea loc spectacolul aniversar “Numai poetul”, la care avem invitaţi de seamă, numai personalităţi ale culturii, ale învăţământului mureşean, care ne-au fost alături şi ne-au sprijinit pe tot parcursul acestor ani de funcţionare şi cărora trebuie să le mulţumim, cu această ocazie”, a adăugat directorul. Evenimentul va cuprinde momente artistice, elevii urmând îndrumările mai multor profesori: Cornelia Ciubucă, Gabriela Iliescu, Kemendi Karol, Raluca Matei pop, Maria Popa, Cristina Sărăcuţ,

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron îl numeşte din nou premier pe Lecornu, care a demisionat luni

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a nominalizat vineri, din nou, în funţcia de premier pe Sébastien Lecornu, după cinci zile tevatură în urma demisiei acestuia, luni, relatează AFP. (Vom reveni). Unul dintre cei mai loiali oameni ai preşedintel

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 3 ore
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 8 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 6 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 7 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 12 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 5 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 7 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

sâm.

9°/16°
dum.

11°/15°
lun.

9°/12°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

9°/12°
dum.

9°/14°
lun.

9°/13°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/18°
lun.

9°/17°
mar.

10°/16°