Câteva explicaţii pentru înflăcărarea isterică a românilor în vara anului 2012. Din nou, despre de ce nu ştim a coabita, nici măcar în famiile noastre.
Tensiunile între prieteni, rude şi îndrăgostiţi şi scandalul domestic stârnit politic în luna iulie nu sunt un fenomen semnificativ sociologic, deşi un asemenea paroxism politic (care stă şi la baza celui personal) nu s-a mai manifestat în România de la sfârşitul anilor ’90, susţine sociologul Alfred Bulai. Sociologul Mirel Palada crede însă că suntem martori la naşterea unei struţo-cămile, tot mai vioaie în spaţiul public de când prostia şi patima şi-au dat mâna.
În fine, argumentează psihoterapeutul Vasile Zamfirescu, paroxismul manifestat public ori privat apare pe fondul problemelor cu stima de sine pe care le au românii.
A fost vară şi au fost seri în care iubitele si iubiţii, familiile, copiii şi părintii, bucăţile tăiate de anii ce-au curs prin venele Romaniei, ei bine, ei toţi au ieşit la terasă, au băut bere, au mers la mare, au râs, s-au simţit bine. Pe urmă au venit zile în care aceiaşi oameni au făcut aceleaşi lucruri. Şi n-au mai râs. Din contră. Au stricat atmosfera estivală a serii. Au ridicat tonul. Au fost ţâfnoşi. Supăraţi. Nervoşi. Iritaţi. Într-atâta încât erau să rupă prietenii, relaţii, familii.
Au fost seri de vară în luna iulie 2012 în care maxima latină „divide et impera” a fost consumată până la epuizare şi în care disputa ideologică nu s-a putut rezolva cu inca o bere. Cine au fost responsabili de divizarea prietenilor, cuplurilor, familiilor? Cine îşi asumă nopţile în care cine ştie câte cupluri din România au adormit spate în spate după un perdaf pe teme politice? Cum s-a ajuns la această dihotomie insuportabilă de tipul USL contra Traian Băsescu în care rolul Elveţiei nu s-a jucat? Şi mai ales cu ce efecte s-au întâmplat toate acestea?
Din televizor, pe canap
