Mihai Eminescu intr-o imagine din 1877 Pe zi ce trece articolele politice ale lui Mihai Eminescu sunt din ce în ce mai actuale. La un secol şi jumătate de la epoca de glorie a publicisticii eminesciene constatăm cu durere că bolile societăţii româneşti sunt aceleaşi: sărăcia a atins tot corpul social; birocraţia sufocă orice iniţiativă ; corupţia este omniprezentă; economia a ajuns din nou în mâinile corporaţiilor stăine, iar politica ne ocupă tot timpul.

Exceptând ieşirile antisemite ale publicistului Eminescu - de care trebuie să ne delimităm - radiografia pe care o făcea societăţii româneşti din vremea sa o putem aplica şi vremurilor noastre. Şi astăzi putem spune că aparatul de stat este la fel ca acela descris de Eminescu: „costisitor şi netrebnic”. De ziua naşterii marelui poet, în acelaşi timp şi primul jurnalist român victimă a intereselor politico-economice a ţărilor vecine şi a corupţiei clasei politice autohtone, credem că cel mai nimerit este să-l citim pe Eminescu, pentru a-l înţelege.

„Un şir, scris de un ajutor de primar la sat, costă bani”

Iată ce scria în în ziarul „Timpul”, în 1877, într-un din cele şase articole din seria ”Icoane vechi şi icoane nouă„: ”(…) Astăzi naţiunea controlează tot ce se face; nu mai există abuzuri, nici hoţii, sunt stăpâniţi de legi absolut drepte cari ne garantează toate libertăţile ce sunt cu putinţă. Să facem deci isvodul averilor noastre. Am în avere: camere, consilii comunale şi judeţiene, primari, notari, advocaţi, profesori de universitate, academii etc etc, toate plătite cu bani în numărătoare. Avem la datorii: o jumătate de miliard de franci datorie publică, o scădere regulată atât a muncitorilor agricoli cât şi a breslaşilor, o despoială mai neîndurată a ţăranului, ba sărăcirea claselor de sus, produsă prin sărăcirea generală, iar negoţ şi meserii în mâni străine. Am admis legiuiri stră