Oferta turistică a judeţului Suceava va fi promovată de tour-operatorii din Austria. Anunţul a fost făcut de directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Dănuţ Burgheaua, care a zis că obiectivele turistice ale judeţului vor fi promovate de tour-operatorii care au fost prezenţi la Târgul Internaţional de Turism din Viena, din perioada 10 – 13 ianuarie 2013. La ediţia de anul acesta a târgului, România a fost ţară co-organizatoare, iar judeţul Suceava a avut un stand propriu pentru a-şi prezenta oferta turistică. Dănuţ Burgheaua a arătat că la standul Consiliului Judeţean Suceava a fost prezentată oferta turistică a întregului judeţ, prin filme de promovare, dar şi oferta agenţilor economici care fac parte din asociaţiile profesionale de turism din Gura Humorului, Suceviţa, Vama, Câmpulung Moldovenesc sau Vatra Dornei.
La deschiderea oficială a Târgului Internaţional de Turism au fost prezenţi consilierul primarului din Viena, preşedintele Camerei de Comerţ din capitala Austriei, ambasadorul României în această ţară, dar şi preşedintele agenţiei de tour-operatori din Austria.
De precizat că în cadrul târgului, reprezentantul Ministerului Turismului la Viena, Simion Giurcă a ţinut să precizeze că Bucovina este un partener foarte important pentru acest minister.
Oferta turistică a judeţului Suceava va fi promovată de tour-operatorii din Austria. Anunţul a fost făcut de directorul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, Dănuţ Burgheaua, care a zis că obiectivele turistice ale judeţului vor fi promovate de tour-operatorii care au fost prezenţi la Târgul Internaţional de Turism din Viena, din perioada 10 – 13 ianuarie 2013. La ediţia de anul acesta a târgului, România a fost ţară co-organizatoare, iar judeţul Suceava a avut un stand propriu pentru a-şi prezenta oferta turistică. Dănuţ Burgheaua a arătat că la standu