În Franța, sistemul medical se compune din institutii de sănătate publice, de obicei spitale și instituții private, denumite clinici. Printre acestea din urmă există însă două subcategorii: clinici private, cu scop lucrativ, care funcționează ca niște societăti comerciale si în care medicii lucrează pe cont propriu.

Există însă si clinici private de interes colectiv, care sunt administrate ca asociații neguvernamentale, fie de fundații, fie de asigurările de sănătate în comun cu securitatea socială.

Spitalul are o misiune de serviciu public. Salariații săi sunt funcționari de stat, iar anumite prerogative sunt rezervate exclusiv spitalelor publice, cum ar fi: formarea medicilor, activitățile de cercetare sau grefele.

Așadar, o clinică poate fi condusă fie de un grup privat, fie de o asociație, caz în care trebuie să ajungă la o întelegere cu securitatea socială în privinta tarifelor practicate de medici.

Modul de finanțare al instituțiilor de sănătate publice și private diferă: spitalele publice primesc o sumă globală pe an pentru activitatea pe care au făcut-o, în timp ce clinicile sunt plătite de asigurările de sănătate în funcție de activitatea pe care o întreprind. O reformă a tarifelor va intra în vigoare în 2018 și urmărește o tarifare unică între spitalele publice si clinicile private.

Pacienții care aleg sistemul privat o fac din motive de confort și o mai mare disponibilitate a personalului, spitalele însă dispun de mijloace tehnice mai performante și nu practică depășirea tarifelor consultațiilor.

Bolnavii sunt cei care își aleg tipul de instituție în care vor să se îngrijească sau opereze. Pentru același act medical, fie că este făcut în spital fie că a fost practicat în clinică, se percepe însă acelasi tarif. Diferenta este că asigurarile nu vor plăti surplusul de tarif perceput de medicii din clinică, caz în car