Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin: Reducerea TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă în al doilea semestru

Publicat in Adevarul, marți 15 ianuarie 2013 ·

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că măsura reducerii TVA la 9% la pâine ar putea fi introdusă experimental în al doilea semestru din 2013 şi nu constituie o discuţie cu FMI în luna ianuarie, arătând că prin această măsură se urmăreşte reducerea evaziunii fiscale.

"Am făcut calcule, avem câteva cifre pe care le supunem atenţiei. E o discuţie destul de avansată între Ministerul Agriculturii şi Ministerul Finanţelor (...) propunerea este să introducem undeva pe parcursul anului 2013, cel mai probabil în al doilea semestru, experimental la pâine, pentru tot lanţul de producţie, un TVA redus de 9% - asta înseamnă la cereale, la morărit şi panificaţie la acele produse destinate exclusiv consumului de pâine, pentru că acolo se înregistrează o evaziune fiscală foarte mare", a precizat Daniel Constantin, potrivit Mediafax.

El a spus că în prezent evaziunea fiscală în acest domeniu este de 70%, iar prin reducerea TVA ar creşte baza de impozitare şi s-ar putea compensa acele sume care nu s-ar încasa la bugetul de stat.

Constantin a precizat că a calculat împreună cu ministrul Finanţelor şi ministrul pentru buget că introducerea acestei măsuri la un anumit cod CAEN ar putea afecta bugetul de stat cu doar 200 de milioane de lei, iar pe un singur semestru experimental acea pierdere la buget ar fi de 100 de milioane de lei.

"Eu cred că prin reducerea evaziunii fiscale am putea compensa foarte uşor aceste sume. Dacă această măsură experimentală va avea succes, am putea să o extindem şi la alte produse", a mai spus Constantin, precizând că dacă se va reduce evaziunea de la 70% la 20% acesta ar fi un "proiect de succes".

El a adăugat că şi dacă nu ar funcţiona această măsură, pe componenta de pâine bugetul nu ar fi afectat în mod dramatic. "Nu este o măsură socială, nu este o măsură menită de a scad

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°