Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursuri gratuite de antreprenoriat şi finanţare pentru 30 de ateliere de meşteşuguri

Publicat in Magazin Salajean, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Meşterii populari din Sălaj şi persoanele pasionate de meşteşuguri populare pot să se înscrie la cursuri gratuite de antreprenoriat, care vor avea loc în lunile martie – aprilie, în cadrul celei de-a doua etape a proiectului pentru dezvoltarea meşteşugurilor tradiţionale în regiunea Nord – Vest, Atelierul de meşteşuguri. Potrivit Fundaţiei World Vision România, care este iniţiatorul proiectului, cursurile respective se adresează exclusiv persoanelor care practică un meşteşug tradiţional, indiferent de specificul acestuia, şi au domiciliul în mediul rural, în judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Bistriţa – Năsăud, Satu Mare şi Maramureş. Ţesători, artizani populari, olari, sculptori, pietrari şi nu numai pot beneficia, în cadrul acestor sesiuni de instruire antreprenorială, de informaţii esenţiale privind demararea unei afaceri proprii. Pe lângă informaţii legate de informatică, legislaţie şi contabilitate, particioanţii vor învăţa să întocmească un plan de afaceri, vor deprinde tehnici de marketing şi vânzări şi vor fi instruiţi privind înregistrarea şi protecţia mărcii de artizanat. La finalul instruirii cursanţii vor intra în competiţie pentru a obţine finanţarea planurilor de afaceri, iar cele mai bune treizeci de proiecte realizate de către meşteşugari vor fi premiate cu finanţarea necesară demarării propriului atelier de meşteşuguri. De reţinut este şi faptul că în ultima etapă a proiectului, absolvenţii cursurilor de ţesătorie manuală organizate în prima etapă, meşteşugarii calificaţi ca antreprenori, precum şi alţi meşteri populari care doresc să îşi îmbunătăţească afacerile şi să îşi crească veniturile, se pot afilia unor structuri locale menite să sprijine dezvoltarea artei tradiţionale în zona de nord – vest a ţării. Meşteşugarii vor putea să se înscrie în asociaţiile profesionale locale nou-create, precum şi pe platforma e-business “Târgul de la sat”, care va

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 9 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 7 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 3 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 8 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°