Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce trebuie desfiinţat CNA?

Publicat in Jurnalul, marți 15 ianuarie 2013 ·

Cel putin in forma in care el exista. Cancerigena. Este tema pe care am lansat-o azi in prima conferinta de presa pe care am tinut-o impreuna cu colegii mei din Comisia pentru cultura a Senatului. Ma simt responsabil, desi m-am opus intotdeauna, pentru felul in care aceasta institutie a cenzurat presa. Fara ca, pe aceasta cale, sa faca audiovizualul mai bun decat e. Dimpotriva. Sub CNA multe televiziuni au deraiat. Iar tabloidizarea tinde sa se generalizeze. Si atunci de ce ar mai fi nevoie de CNA?

   

Consiliul National al Audiovizualului s-a nascut in urma unui santaj. La inceputul anilor ’90. Ce s-a intamplat atunci? Nu exista decat televiziunea publica. In Bucuresti si in alte orase ale tarii cetatenii solicitau, inclusiv sub forma unor demonstratii, libertate pentru audiovizual. Dreptul oricui de a infiinta televiziuni si posturi de radio. Iar Guvernul se opunea. Existau si atunci birocrati gen Monica Macovei, care isi gaseau de lucru pe la Uniunea Europeana sau in jurul altor institutii influente din lume. Acestia aveau un limbaj dublu. Pe de-o parte insistau, facand presiuni asupra autoritatilor de la Bucuresti, pentru a permite liberalizarea audiovizualului, pe de alta parte incercau sa forteze organizatiile de presa, cele care aparau dreptul la libera exprimare, sa accepte existenta unei institutii gen CNA. Dar nici in visurile cele mai nazdravane ale acestor birocrati tip Macovei nu se putea profila o institutie monstruoasa, asa cum de-a lungul timpului a devenit, prin modificari succesive de legislatie, Consiliul National al Audiovizualului.

   

De ce afirm acest lucru? Pentru ca, pe de-o parte, mesajele violente ori de prost gust au proliferat, in special in spatiul TV romanesc, iar pe de alta parte prerogativele CNA au crescut treptat, pana la cote care nu mai exista in Uniunea Europeana. Ca, de altfel, si costurile acestei institutii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Oscar 2025 | Lista completă a câștigătorilor

Wall-Street.ro acum o ora
Filmul "Anora" a fost marele câştigător al celei de-a 97-a gale de decernare a premiilor Oscar, unde această peliculă regizată de cineastul Sean Baker a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoria "cel mai bun lungmetraj", scrie Variety, preluat de

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Tragedie în Pitești. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil

Ziare.com acum o ora
O femeie de 45 de ani a murit luni dimineaţă, 3 martie, după ce ar fi căzut de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Piteşti, zona Craiovei. Polițiștii au întocmit un dosar penal. „În dimineaţa zilei de luni, 3 martie, poliţiştii piteşt

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Trump a invitat la Casa Albă un ostatic israelian eliberat de Hamas

Mediafax acum 3 ore
Sharabi, care a fost eliberat din Gaza după 16 luni de captivitate, ar urma să se întâlnească marţi cu Trump, alături de alţi ostatici eliberaţi, după ce preşedintele american l-a văzut descriind la televiziunea israeliană înfometarea severă şi viol

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

2°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°