Cel putin in forma in care el exista. Cancerigena. Este tema pe care am lansat-o azi in prima conferinta de presa pe care am tinut-o impreuna cu colegii mei din Comisia pentru cultura a Senatului. Ma simt responsabil, desi m-am opus intotdeauna, pentru felul in care aceasta institutie a cenzurat presa. Fara ca, pe aceasta cale, sa faca audiovizualul mai bun decat e. Dimpotriva. Sub CNA multe televiziuni au deraiat. Iar tabloidizarea tinde sa se generalizeze. Si atunci de ce ar mai fi nevoie de CNA?
Consiliul National al Audiovizualului s-a nascut in urma unui santaj. La inceputul anilor ’90. Ce s-a intamplat atunci? Nu exista decat televiziunea publica. In Bucuresti si in alte orase ale tarii cetatenii solicitau, inclusiv sub forma unor demonstratii, libertate pentru audiovizual. Dreptul oricui de a infiinta televiziuni si posturi de radio. Iar Guvernul se opunea. Existau si atunci birocrati gen Monica Macovei, care isi gaseau de lucru pe la Uniunea Europeana sau in jurul altor institutii influente din lume. Acestia aveau un limbaj dublu. Pe de-o parte insistau, facand presiuni asupra autoritatilor de la Bucuresti, pentru a permite liberalizarea audiovizualului, pe de alta parte incercau sa forteze organizatiile de presa, cele care aparau dreptul la libera exprimare, sa accepte existenta unei institutii gen CNA. Dar nici in visurile cele mai nazdravane ale acestor birocrati tip Macovei nu se putea profila o institutie monstruoasa, asa cum de-a lungul timpului a devenit, prin modificari succesive de legislatie, Consiliul National al Audiovizualului.
De ce afirm acest lucru? Pentru ca, pe de-o parte, mesajele violente ori de prost gust au proliferat, in special in spatiul TV romanesc, iar pe de alta parte prerogativele CNA au crescut treptat, pana la cote care nu mai exista in Uniunea Europeana. Ca, de altfel, si costurile acestei institutii
