Polițiștii vor veghea ca în școli, dar și în afara acestora, să fie evitate incidentele în care ar putea fi implicați elevi.
Luni, școala nu a început doar pentru elevi și profesori, ci și pentru polițiști. Odată cu debutul cursurilor în unitățile de învățământ, polițiștii de prevenire, de proximitate și de circulație din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamț au demarat activitățile de informare și pregătire antivictimală a elevilor din școlile din județ. Polițiștii vor prezenta elevilor recomandări pentru prevenirea violenței în mediul școlar, a furturilor, tâlhăriilor, precum și pentru prevenirea implicării copiilor în accidente rutiere. Vor fi prezentate materiale cu caracter de informare și prevenire, vor fi distribuite pliante cu sfaturi și vor fi inițiate discuții pe marginea materialelor prezentate și a unor cazuri concrete. Patrulele de poliție vor fi prezente în zona școlilor, fiecare unitate de învățământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto și pedestre ale poliției. Echipajele de poliție vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în școli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea și ieșirea de la cursuri a elevilor, iar traseele de deplasare ale elevilor vor fi supravegheate în permanență.
“Colaborăm pentru realizarea acestor activități împreună cu reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și ai polițiilor locale. Polițiștii de proximitate vor controla toate unitățile economice din zona adiacentă școlilor, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform HG nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condițiilor de dezvoltare fizică și morală a elevilor și studenților“, se arată într-un comunicat emis de IPJ Neamț.
Marți, 15 ianuarie, în școlile din județ au fost prezenți 34 de polițiști de proximitate, doi specialiști