Specialiştii spun că întoarcerea clasei zero de la şcoală la grădiniţă este o greşeală deoarece actul de educaţie ar avea de suferit.
Premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că, în opinia sa, clasa pregătitoare ar trebui să revină la grădiniţă, el susţinând că a şi făcut câteva demersuri în acest sens discutând cu ministrul de resort pentru a vedea cum poate fi pusă în aplicare această măsură.
Anul acesta este cel dintâi în care a fost introdusă clasa zero, iar premierul a calificat impunerea acesteia la şcoală drept o eroare.
Ştefan Vlaston, preşedintele Asociaţiei profesionale pentru educaţie şi cercetare din România îl contrazice pe premier. "Clasa zero poate fi gestionată mult mai uşor dacă ar rămâne la şcoli, deoarece este vorba de o formă de învăţământ obligatorie şi gratuită. Fondurile venite de la Ministerul Educaţiei pentru această clasă sunt mult mai simplu de administrat prin intermediul şcolilor, decât dacă s-ar face prin intermediul unor alte entităţi educaţionale cum ar fi grădiniţele care ar putea fi şi private".
Un alt neajuns este reprezentat de faptul că, în cadrul unei şcoli, profesorii au o altă pregătire şi chiar interes în comparaţie cu o educatoare care, adesea, are doar un rol de paznic, spune Vlaston.
Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu precizează că „85% dintre părinţii copiilor de clasă pregătitoare sunt foarte mulţumiţi de modul în care se desfăşoară acum procesul de învăţământ şi consideră că elevii au câştigat mult prin trecerea clasei zero la şcoală. Din datele ministerului reiese că 97% din copii au avut anul acesta loc în şcoli. Graţie introducerii clasei pregătitoare la şcoală, pentru prima dată au fost suficiente locuri în grădiniţe, eliberându-se astfel peste 110.000 de locuri. Dacă se materializează demersul premierului, învăţătoarele care în acest an au clasa a IV-a vor fi mutate la grăd