Circa o sută de persoane au participat la manifestările ocazionate de sărbătorirea a 163 de ani la naşterea poetului Mihai Eminescu. Elevi ai unui liceu clujean au recitat poezii în centrul oraşului.
Ceremonia a început, la ora 10.00, cu o slujbă ţinută de Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, în faţa Teatrului Naţional, unde este amplasată o statuie cu Mihai Eminescu. Oficialităţile s-au abţinut de la discursuri şi programul a continuat cu un recital de poezie al elevilor de la Liceul “Mihai Eminescu”. Reprezentanţii instituţiilor clujene au depus coroane şi jerbe de flori la statuia poetului.
Lansări de carte şi spectacole
De la la ora 12.00, programul a cotinuat la sediul filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România. Şase tineri scriitori, premiaţi de Uniunea Scriitorilor pentru debut în 2012, şi-au lansat lucrările: Alina Bako, Adela Dinu, Olesea Ciobanu, Marian Horvat, Tatiana Oltean şi Cristina Vidruţiu.
Spre seară, de la 17.30, clujenii sunt aşteptaţi, la spectacolul omagial de muzică, poezie şi dans „Eminesciana", care va avea loc la cinematograful Mărăşti.