Mihai Eminescu, fotografie făcută în faimosul studio ieşean Heck

În acest an, pentru a treia oară, de ziua de naştere a lui Mihai Eminescu va fi sărbătorită Ziua Culturii Naţionale.

„Cu numele lui magic deschidem toate porţile spiritului. Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reţinute sau sistemele de filozofie posibile e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ţi-l dă o conştiinţă de cultură deschisă către tot”, scria Constantin Noica despre Mihai Eminescu.

Iar un alt eminescolog, Tudor Vianu, aprecia: “Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, i-a fost de ajuns să se aşeze în curentul limbii şi să-şi înalţe pânzele în direcţia în care sufla duhul ei”.

Ar fi momentul să ne întrebăm, precum Eminescu, “Unde ne sunt visătorii”, clarvăzătorii, Apostolii vremilor noastre.

Unde se află arhitectul limbii române de azi, precum a fost Eminescu arhitectul limbii noastre. Nu de iscusiţi demolatori şi agenţi imobiliari ce transformă în ruină patrimoniul avem nevoie, nici de comisii de avizare care ne învaţă pas cu pas scenariul legilor ocolite şi încălcate... legal.

Mărturisesc că de multe ori sunt dezamăgită până la depresie de tot ce aud şi văd în feluritele spectacole comemorative închinate marelui poet.

De Ziua Culturii Naţionale, aceeaşi cu Ziua Naşterii lui Eminescu, ar trebui să ne întrebăm mereu pe noi şi pe cei care ne tratează asemeni puilor zgribuliţi dintr-un cuib, cărora trebuie să le dai de mâncare: " Unde ne sunt visătorii?". Cei care ne învaţă să zburăm, să construim, să creăm.

Faptul că am ales ca Zi Naţională a Culturii României data de 15 ianuarie, când s-a născut Mihai Eminescu, pare să aşeze, din păcate, destinul culturii noastre sub traiectoria oscilantă pe care a cunoscut-o chiar Eminescu în conştiinţa noastră. Asumat parţia