Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promoţii în magazine

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 15 ianuarie 2013 ·

Pantaloni, bluze, accesorii mai ieftine cu până la 50%. Chiar dacă nu au fost depuse notificări la Primăria Făgăraş pentru reducerile de sezon, comercianţii şi-au scos la vânzare marfa din sezonul toamnă-iarnă sub formă de promoţie cu 25 sau 50%. Astfel că făgărăşenii vor putea să-şi achiziţioneze produsul vânat încă de acum câteva săptămâni şi la jumătate de preţ.

Zeci de magazine din oraş vor avea din plin clienţi în această perioadă. Şi asta pentru că majoritatea comercianţilor s-au conformat potrivit reducerilor din acest sezon, dar prin oferte promoţionale. Pantalonii sau bluza pe care vi le-aţi dorit dar aveau un preţ mult prea mare este foarte probabil să fie în promoţie şi să le puteţi achiziţiona la jumătate de preţ. Nici accesoriile nu au fost lăsate la preţul întreg. Toate au fost reduse la jumătate de preţ.

Şi dacă tot este sezonul reducerilor oficial, cei mai mulţi dintre comercianţi au ales să aplice o altfel de reducere care nu este supusă notificării astfel că la departamentul din cadrul Primăriei nu au fost depuse cereri de intenţie.

Cu bani tot mai puţini şi mai ales acum după sărbători, făgărăşenii nu au ezitat însă să intre în magazine şi să cumpere ceva la preţ redus. Cei mai mulţi dintre ei au aşteptat aceste soldări şi asta pentru că traiul greu din ziua de azi al multora nu le mai permite să-şi cumpere ce le pofteşte inima adică şi haine, încălţăminte sau alte accesorii.

Chiar dacă agenţii economici nu şi-au anunţat notificările cu privire la reduceri, o mai pot face şi în perioada următoare, data încheierii acestui sezon fiind în 15 aprilie.

(L.S.)

Pantaloni, bluze, accesorii mai ieftine cu până la 50%. Chiar dacă nu au fost depuse notificări la Primăria Făgăraş pentru reducerile de sezon, comercianţii şi-au scos la vânzare marfa din sezonul toamnă-iarnă sub formă de promoţie cu 25 sau 50%. As

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum 50 minute
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 55 minute
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvernul pregăteşte reforma pensiilor speciale: vârsta de pensionare creşte la 65 de ani

Ziarul Financiar acum 47 minute
Noua administraţie anunţă modificări importante în sistemul pensiilor speciale. Principala schimbare vizează creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani, aliniind-o la standardele generale. Reforma include şi plafonarea câştigurilor

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Avertizare de caniculă în București: temperaturi de 37 de grade și disconfort termic ridicat

Mediafax acum 33 minute
Luni, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 15…19 grade. Marți, va fi caniculă, disconfortul termic ridi

Acordul politic între partidele coaliției prevede rotativa la funcția de premier al României. Principiile de funcționare

Press Alert acum 32 minute
Foto: arhivă Acordul politic semnat între PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților prevede rotativa la funcția de prim-ministru: PNL va desemna șeful Executivului pentru perioada iunie 2025 – aprilie 2027, iar PSD va prelua conducerea guvernului

Evaluarea Națională 2025. Rezolvarea subiectelor la limba română, în scurt timp pe HotNews

HotNews acum 55 minute
Elevii de clasa a VIII-a susțin luni, 23 iunie, proba scrisă la Limba și literatura română, prima probă din cadrul Evaluării Naționale 2025. Examenul a început la ora 9:00 și se încheie după două ore, la ora 11:00. La scurt timp după, HotNews.ro va

Cum arată acordul politic al alianței de guvernare PSD, PNL, USR, UDMR – DOCUMENT

HotNews acum 25 minute
Liderii celor patru partide, plus minorități naționale, care vor forma Guvernul condus de Ilie Bolojan au semnat luni acordul politic, care prevede structura guvernului, termenii în care va avea loc rocada guvernamentală, precum și principalele dire

Ion Iliescu este în continuare la ATI, conștient, cu necesar de oxigen, anunță Spitalul ”Agrippa Ionescu”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ion Iliescu este în continuare la ATI, conștient, cu necesar de oxigen, anunță Spitalul ”Agrippa Ionescu” într-un mesaj pe Facebook, de luni dimineață. ”În legătură cu starea de sănătate a domnului I

Degajare de fum la automotorul unui tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport ”Henri Coandă” / Circulaţia a trei trenuri de călători, afectată

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare CFR Călători anunţă că luni au fost înregistrate degajări de fum la automotorul unui tren care circula pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport ”Henri Coandă”, fiind apelat serviciul 112. De asemenea, a fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

16°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°