Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat aseară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” , difuzată de B1 TV, că liderul PNL, Crin Antonescu este de fapt cel care a trădat în partid, iar el nu va pleca din rândurile liberalilor decât dacă îl vor exclude. Primarul sectorului 1 a mai spus că la conducerea PNL nu mai e un nivel de principii, ci unul de "nivele" personale. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
"Eu nu am nimic de negociat cu conducerea partidului. Eu nu tranzacționez principiile statului de drept, principiile liberale cu nimeni. Un conducător, dacă este un conducător responsabil, este obligat să-și și asume și greșelile, nu numai părțile bune. Dacă o să mă excludă este decizia lor. Eu nu plec din PNL decât exclus. Mă voi lupta pentru ca PNL să revină pe linia tradițională, la principiile și valorile pe baza cărora s-a înființat. Ca orice conducator fricos, s-a ascuns dupa poalele PNL-ului si ma acuza de tradare. Dar cine a tradat principiile statului de drept, principiile liberale? Chiliman sau cel care il acuza de tradare? El e tradatorul", a declarat Andrei Chiliman, la B1 TV.
El a mai spus că cei care vorbesc astăzi în PNL sunt câțiva conducători aleși care doar își apără interesele.
„Restul sunt o masă tăcută, pentru că nu au cuvântul. Toate acțiunile lui Crin Antonescu din ultimele 7-8 luni au fost făcute pentru un scop personal, puterea, funcția de președinte. Crin Antonescu manevrează destul de bine conducerea partidului, sunt destule interese la mijloc, o funcție colo, una dincolo, influențe într-un minister, în altul. La conducerea PNL nu mai e un nivel de principii, ci unul de nivele personale. Așa cum el e în stare să distrugă democrația, așa sunt și ei gata să accepte anumite toane ale lui Antonescu”, a completat Chiliman.
CITIŢI ŞI: EPURĂRI LA PNL. Cherecheş şi Bot, propuşi pentru excludere. Tăriceanu: Nu pot să a