Auristela Viana da Silva s-a născut fără unul din organele vitale pentru supravieţuire - limba -, dar, mulţumită mamei sale şi unei echipe de specialişti, acum poate mesteca şi vorbi, chiar dacă face acest lucru cu dificultate.
Cazul său excepţional a fost prezentat luni la Universitatea din Brazilia, potrivit levif.be.
„Este o anomalie care duce la moarte; de aceea există foarte puţine cazuri asemănătoare în lume. În general, din cauza dificultăţilor de alimentare, bebeluşii mor înainte de stabilirea diagnosticului”, a spus Frederico Salles, chirurg maxilo-facial şi director al echipei care s-a ocupat de fată, citat de site-ul G1 al Globo.
Auristela Viana a prezentat la naştere un caz extrem de rar de aglosie - absenţa congenitală a limbii - şi a fost supusă în ultimii 16 ani unui tratament, fiind imposibilă grefarea unei limbi artificiale.
„Am descoperit o soluţie pentru lipsa limbii: lărgirea osului maxilarului cu ajutorul unui echipament asemănător cu cel utilizat în spitale la tratarea picioarelor amputate”, a declarat Salles într-un interviu în Correio Braziliense.
Auristela Viana a reuşit să supravieţuiască datorită mamei sale care a improvizat un biberon prin care laptele ajungea direct în gât, dar a suferit ulterior pentru că nu reuşea să mănânce.
În prezent, tânăra urmează cursuri pentru a deveni asistentă medicală şi spune că duce o viaţă normală.