Cea de-a treia ediție a simpozionului “Creația eminesciană – operă deschisă” s-a bucurat de o largă participare în rândul profesorilor și elevilor. Evenimentul a fost onorat de participarea unor invitați de excepție, care au fascinat auditoriul.
La Colegiul Național “Roman-Vodă” s-a desfășurat cea de-a treia ediție a simpozionului “Creația eminesciană – operă deschisă”. Simpozionul – care s-a transformat, în cei doi ani de la lansare, dintr-o manifestare locală într-una interregională – s-a bucurat, în acest an, de o participare de excepție: 56 de profesori participanți la secțiunea destinată cadrelor didactice și 15 participanți la secțiunea destinată elevilor. La cea de-a doua secțiune, în acest an au participat cu lucrări și cinci studenți, de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași și de la Universitatea București. La simpozion au participat, ca invitați de onoare, profesor doctor Constantin Dram, de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, doctor Doris Mironescu, lector la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, fost elev romanvodist, și profesor doctor Gheorghe Brânzei, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț, care au încântat auditoriul. Aceștia au dezvăluit aspecte mai puțin cunoscute legate de viața, scrierile și interpretările poetului Mihai Eminescu.
“Ne rămâne nouă, posterității lui Eminescu, sarcina de a găsi sensul unui parcurs și de a vedea în textul lui Eminescu ceea ce el n-a văzut niciodată, destinul. Este ceea ce așteptăm noi toți de la acest simpozion“, a spus Doris Mironescu, care a reinterpretat tema propusă spre dezbatere în acest an, “Text și destin”, ca “Text ca destin”.
“Manifestarea de astăzi este una de excepție. Chiar dacă nu se împlinesc niște ani rotunjiți ca număr, aici, la Colegiul Național «Roman-Vodă», am venit la o școală a valorii și acesta est