„Primul pas spre normalitate în filmul românesc este tot demisia dumneavoastră”, spune regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu într-o scrisoare deschisă adresată lui Eugen Şerbănescu, actualul director al Centrului Naţional al Cinematografiei.
În scrisoarea deschisă formulată ca răspuns la un „comunicat” al CNC numit „Dl. Giurgiu şi lichelismul cu papion” şi postat pe site-ul instituţiei, regizorul şi producătorul Tudor Giurgiu cere public demisia lui Eugen Şerbănescu, acuzându-l de „dezastrul instituţional în care se afla filmul românesc”.
„Am citit cu stupoare aşa-zisul comunicat de presă publicat recent pe siteul CNC şi semnat «Biroul de presă al CNC», entitate inexistentă în organigrama instituţiei dvs. Textul nu este altceva decât un atac la persoană şi un exerciţiu de stil inadecvat poziţiei publice pe care o aveţi. Cu acest text nu reuşiţi decât să demonstraţi o atitudine feudală constantă faţă de cineaşti şi succesele lor”, îşi începe Tudor Giurgiu scrisoarea, publicată pe www.tudorgiurgiu.ro. „Nu mai aveţi nicio justificare de a sta în fruntea CNC”, scrie cineastul.
Giurgiu îi reproşează, printre altele, lipsa unei strategii din partea CNC, finanţarea continuă a unor case de producţie care au scos pe piaţă filme „dezastruoase” şi faptul că Eugen Şerbănescu îşi arogă pe nedrept merite în sprijinirea şi creşterea noii generaţii de regizori. „Nu aţi generat în niciun fel această recoltă de premii, ci dimpotrivă, aţi supravieţuit «în post» fix datorită premiilor aduse de colegii mei. Noi v-am ţinut în viaţă şi nu invers”, subliniază Giurgiu, dezvăluind faptul că Şerbănescu a fost la un pas de a fi demis de Emil Boc, însă a fost salvat de mandatul său special de funcţionar public, cu termen nelimitat.
Conflictul s-a aprins în luna decembrie, la gala Producătorilor Independenţi de Film (IPIFF), de la Cinema Studio, când Tudor Giurgiu a crit