Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tot ce trebuie să ştii despre noul permis!!! Ce interdicţii pot avea şoferii începand de sambătă

Publicat in Vremea Noua, marți 15 ianuarie 2013 ·

Noul document de şofat va cuprinde toate interdicţiile şoferilor cu probleme medicale, sub forma unor coduri u aceştia pot primi aviz temporar din partea medicului cu menţiunea „apt de condus cu corectarea afecţiunilor” u conducătorii de mopede nu mai pot circula fără permis de categoria AM u rutieriştii sunt instruiţi pentru noile permise de şofer u noul Cod Rutier intră în vigoare începand de sambătă, iar ziarul nostru vă spune tot ce trebuie să ştiţi despre noile persmise

Vrancenii care deţin carnete de şofer vor avea multe greutăţi după 19 ianuarie, urmand să treacă teste medicale amănunţite pentru a putea şofa pe drumurile publice. Iar toate neregulile descoperite de doctori vor fi trecute în certificatul medical care va fi prezentat la Serviciul de Permise Auto. Astfel, posesorul va primi verdictul „apt” sau „inapt” din partea medicului. Există însă şi o a treia categorie, „apt cu corectarea afecţiunilor…”. Cei care se încadrează în această categorie vor avea interdicţii totale sau parţiale pentru a conduce. Acesta este şi motivul pentru care mii de vranceni au luat cu asat ghişeele Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatricularea vehiculelor pentru a-şi prelungi valabilitatea permisului şi astfel să evite birocraţia cerută de noul Cod Rutier, care intră în vigoare de sambătă. După 19 ianuarie, şoferii vor plăti aceeaşi taxă de 68 de lei, dar vor fi obligaţi să facă vizita medicală şi să obţină un certificat din care să rezulte că nu suferă de boli care îi împiedică să conducă. Vizita medicală nu este necesară pentru eliberea duplicatelor.

Restricţiile medicale, înscrise permisul de conducere

Greul va pica pe agenţii de la Poliţia Rutieră, care vor trebui să verifice toate interdicţiile pe care conducătorii auto le au, în condiţiile măcelului de pe şosele. Noul format al permisului de conducere urmează să fie asemănăt

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 23 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°