Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valencia a pus umărul la revirimentul lui Real Madrid. "Galacticii" sunt cu un pas în semifinalele Cupei Regelui

Publicat in Adevarul, miercuri 16 ianuarie 2013 ·

Real Madrid a învins în manşa tur a sferturilor Cupei Regelui Spaniei pe Valencia, scor 2-0 şi este cu un picior în semifinalele acestei competiţii.

După ce lupta pentru titlu a fost tranşată de Barcelona, jucătorii lui Real Madrid au fost conştienţi că meciul cu Valencia este unul capital pentru actualul sezon. Cupa Regelui este printre puţinele trofee pe care madrilenii le mai pot câştiga în acest an, după ce campionatul este ca şi acontat de Barcelona.

În acest context, băieţii lui Jose Mourinho au intrat foarte motivaţi în teren, contra Valenciei, pentru a înclina soarta calificării în semifinale în favoarea lor. Benzema cu un gol reuşit în minutul 37 al primei reprize şi Guardado cu un autogol în minutul 73 au semnat o victorie lejeră, scor 2-0, a lui Real Madrid, care este cu un pas mai aproape de accederea în careul de aşi al Cupei Regelui.

De menţionat este că în poarta "galacticilor" a revenit Iker Casillas, după conflictul pe care la avut cu antrenorul Jose Mourinho.

Cele două echipe de start au arătat astfel:

Real Madrid: Casillas - Essien, Albiol, Carvalho, Marcelo - Xabi Alonso, Khedira - Modric, Ozil, Cristiano - Benzema.

Valencia: Guaita - J. Pereira, Rami, Victor Ruiz, Guardado - Banega, T. Costa - Parejo, Jonas, Piatti - Soldado.

Celelalte meciuri din sferturile Cupei Regelui sunt următoarele:

Miercuri (16 ianuarie)

20:30 Zaragoza - Sevilla

22:30 Barcelona - Malaga

Joi (17 ianuarie)

23:00 Atletico Madrid - Betis

Manşa retur a sferturilor de finală va avea loc pe 23 ianuarie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fiul lui Ionel Ganea a murit, la aproape o lună de la teribilul accident

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Băiețelul în vârstă de doi ani al lui Ionel Ganea, Alexandru, a murit azi. Acesta se afla într-o stare gravă de aproape o lună, după accidentul auto din 9 mai. A fost operat de urgență, iar apoi a continuat să fie în stare gravă, în comă indusă. Med

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, ridicată de polițiști! Va fi dusă la Penitenciarul Gherla pentru ispășirea pedepsei de 3 ani și 6 luni de închisoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al Sănătății și manager al Spitalului Județean de Urgență Baia Mare, Sorina Pintea, a fost ridicată de polițiștii din orașul Tăuții Măgherăuș. Aceasta urmează a fi dusă la Penitenciarul Gherla, după ce a fost condamnată definitiv la

Tom Cruise a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness pentru cel mai mare număr de salturi cu parașuta

G4Media acum o ora
Actorul american Tom Cruise a fost inclus în Cartea Recordurilor Guinness după ce a executat cel mai mare număr din istorie de salturi cu o paraşută cuprinsă de flăcări – 16 astfel de salturi – în timpul filmărilor de la lungmetrajul „Mission: Impos

Raed Arafat i-a acordat primul ajutor unei femei la Salina Praid. Femeia a fost apoi preluată de un elicopter SMURD și transportată la spital

Gandul acum o ora
Raed Arafat, șeful DSU, a intervenit personal vineri seara pentru a-i acorda primul ajutor unei femei care s-a simțit rău în apropierea intrării în Salina Praid. Acest incident a avut loc chiar în momentul în care oficialii guvernamentali soseau la

Israelul înarmează rivalii palestinieni ai Hamas. Opoziția îl acuză pe Netanyahu că aduce „o bombă cu ceas” în Gaza

HotNews acum 29 minute
Israelul înarmează miliţiile locale din Gaza care se opun Hamas într-un efort de a contracara mişcarea jihadistă din enclava asediată, au recunoscut oficialii, în timp ce politicienii din opoziţie au avertizat că această acţiune pune în pericol secu

Patriarhul i-a interzis lui Gigi Becali să mai cânte în strana Catedralei Patriarhiei. Reacția omului de afaceri și motivele din spatele deciziei

HotNews acum 5 ore
Patriarhul Daniel a luat această decizie, după ce au fost primite mai multe sesizări scrise și comentarii pe rețelele de socializar „asupra prezenței inadecvate, în special prin implicarea deranjantă în cântarea la strană, în mod particular a domnul

Echipa masculină de volei a României, prima victorie în Golden League 2025, cu Muntenegru

G4Media acum 49 minute
Naţionala României a învins vineri, la Mioveni, reprezentativa Muntenegru, scor 3-0, în primul meci din Golden League 2025. A doua partidă din cadrul primului turneu va avea loc duminică, în compania Letoniei, transmite News.ro. Urmărește cele mai n

Administraţia Trump cere Curţii Supreme să îi permită să desfiinţeze Departamentul Educaţiei

G4Media acum 3 ore
Administraţia preşedintelui Donald Trump a cerut vineri Curţii Supreme a SUA să îi permită să continue demersurile de desfiinţare a Departamentului Educaţiei, o decizie care ar lăsa politica şcolară americană aproape complet în mâinile statelor şi a

Ange Postecoglou, demis de Tottenham! Radu Drăgușin va avea un alt antrenor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ange Postecoglou (59 de ani) nu mai este antrenorul celor de la Tottenham, clubul la care evoluează Radu Drăgușin (23, fundaș central).

Cancelarul Merz invocă pericolul Rusiei în fața congressmanilor SUA: „Este clar că nu au nicio idee despre ce se întâmplă acolo”

HotNews acum 6 ore
Unii legiuitori americani nu înţeleg amploarea campaniei de reînarmare a Rusiei, a declarat vineri cancelarul german Friedrich Merz, la o zi după ce a purtat discuţii cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Casa Albă, relatează Reuters, preluată de Ag

Vremea

București
acum

22°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

16°/30°
lun.

19°/31°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

17°/29°
lun.

17°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/29°
lun.

16°/22°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/33°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/32°
lun.

16°/26°