Aproape unul din zece botoşăneni a avut nevoie anul trecut de transport cu ambulanţa la spital. Dacă Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) a avut peste 36.000 de solicitări, SMURD-ul a avut alte peste 4.000. Medicii din Urgenţe spun însă că mai puţin de jumătate dintre cei care solicită o ambulanţă chiar au nevoie de ea, de multe ori aceste autospeciale fiind luate pe post de taxi, sau ca un mod de a face o farsă.
Astfel, echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) şi Echipajele de Prim Ajutor (EPA) ale SMURD au avut în 2012 peste 40.000 de solicitări. De menţionat este însă faptul că acest număr nu înseamnă şi 40.000 de pacienţi, deoarece maşinile au intervenit în unele cazuri de mai multe ori pentru aceeaşi persoană. Dacă cea mai aglomerată lună a fost mai, când ambulanţele au avut peste 4.700 de intervenţii, în noiembrie a fost cea mai mică cerere pentru ajutorul cadrelor medicale, doar 3.000 de solicitări fiind făcute pentru ambulanţele SJA sau SMURD.
Botoşănenii au parte de servicii medicale de urgenţă la intervale tot mai rapide de timp (n.r., maxim 20 de minute în urban şi maxim 40 de minute în rural) pentru că o parte din solicitările mai puţin grave au fost preluate de paramedicii ISU.
Aproape unul din zece botoşăneni a avut nevoie anul trecut de transport cu ambulanţa la spital. Dacă Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) a avut peste 36.000 de solicitări, SMURD-ul a avut alte peste 4.000. Medicii din Urgenţe spun însă că mai puţin de jumătate dintre cei care solicită o ambulanţă chiar au nevoie de ea, de multe ori aceste autospeciale fiind luate pe post de taxi, sau ca un mod de a face o farsă.
Astfel, echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) şi Echipajele de Prim Ajutor (EPA) ale SMURD au avut în 2012 peste 40.000 de solicitări. De menţionat este însă faptul că acest număr nu înseamnă şi 40.000 de pacienţi, deoarec