Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră la Târgu-Mureş cu ocazia aniversării lui Mihai Eminescu

Publicat in Adevarul, marți 15 ianuarie 2013 ·

Consiliul Judeţean Mureş, Inspectoratul Judeţean Şcolar Mureş şi Biblioteca Judeţeană desfăşoară mai multe manifestări cu totul speciale, cu ocazia aniversării zilei de naştere a ”Luceafărului poeziei româneşti”, Mihai Eminescu.

Începând cu ora 16.30, când la Biserica de Lemn unde în urmă cu mai bine de 140 de ani Eminescu a înnoptat în drumul său spre Blaj (descriind lăcaşul de cult şi experienţa trăită astfel: ”Clopotul cel dogit gemea bolnav în turn şi toaca se izbea de turnul clopotniţei şi m-am covrigat în clopotniţă cu dinţii clănţănind şi muiat până la piele; părul meu cel lung îmi cădea peste ochi, mânuţele mele cele slabe şi reci le băgam tremurând în mânecile ude. Aşa am stat toată noaptea”), va avea loc o slujbă de pomenire, vor fi aprinse ecrane cu înscrisuri eminesciene la statuia poetului. Apoi, sute de luminiţe vor lega, printr-un lanţ viu de elevi târgumureşeni, statuia poetului.

Tot în premieră vor fi înmânate Medaliile şi Plachetele „Mihai Eminescu - Ziua Culturii Naţionale" târgumureşenilor care au merite deosebite în viaţa culturală. Cei 163 de ani de la naşterea celui mai important poet român vor fi astfel celebraţi deopotrivă de elevi şi de oamenii de cultură din Târgu-Mureş.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteorologică Cod roşu în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Fenomenele avertizate în Capitală sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale care vor totaliza 30....40 l/mp, descărcări electrice. „Sistemul convectiv se deplasează dinspre vestul spre estul municipiului

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşţi şi în mai multe judeţe, inclusiv Ilfov / Sunt anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţii / Mesaj RO-Alert / Zboruri deviate / Intervenţii ale pompierilor

News.ro acum 22 minute
Meteorologii anunţă, joi seară, cod roşi de furtună în municiiul Bucureşti, dar şi în judeţul Ilfov, fiind emis mesaj RO-Alert. Mai multe judeţe din ţară sunt sb aceeaşi avertizare, fiind anunţate vijelii, grindină şi căderi însemnate de precipitaţi

UPDATE - SUA şi Ucraina semnează un acord de securitate pe 10 ani, considerat un precursor al aderării la NATO. Zelenski: Cel mai puternic acord de la independenţa statului nostru. Mesajul lui Biden către Putin

News.ro acum 18 minute
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au semnat joi un acord bilateral de securitate pe 10 ani, menit să consolideze apărarea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi. Acordul, semnat în marja summitului G7 din Ital

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 4 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 4 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Rusia acuzată de SUA, Marea Britanie și Canada de complot pentru influenţarea alegerilor din Republica Moldova

Ziare.com acum o ora
Rusia a fost acuzată joi, 13 iunie, de către Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Sora lui Babasha: „Înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi!”

News.ro acum 9 ore
„Eu înţeleg ca nu v-aţi aşteptat la acest moment, dar dacă în Europa avem reputaţia proastă pe care o avem, voi nu aţi făcut altceva decât sa o întăriţi”, a scris pe Facebook actriţa Bianca Babaşa, sora cântăreţului aflat în centrul controversei mom

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 5 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Chirurgul anchetat că ar fi uitat o compresă într-o pacientă care ulterior a murit poate da consultații. Are, însă, interzis la operații

Ziare.com acum o ora
Chirurgul din Dâmbovița, anchetat de oamenii legii după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente, care ulterior a făcut septicemie şi a murit, a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse, iar instanţa a decis, joi, 13 iunie, că

Vremea

București
acum

20°
vin.

18°/22°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
lun.

15°/26°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

19°/26°