Sesiunea parlamentară va începe peste puține zile, dar de pe acum e foarte clar că n-are cine să facă opoziție.
USL promovează nestingherit, pe bandă rulantă, inițiative cel puțin îndoielnice, fără nicio ripostă din partea opoziției. Ultima, poate și cea mai scandaloasă, a fost anunțată recent de ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu: banii CNAS merg doar către spitalele publice, niciun ban către cele private, în condiţiile în care nu există în România asigurări private. Contribuabilul român, care nu-și poate plăti integral o operație la un spital privat, precum colegii ministrului, Rușanu, Becali, Antonescu sau conservatorul Voiculescu, este obligat să se trateze la stat, în saloane insalubre, în care mișună tot felul de infecții, cu toaletele murdare. În aceste spitale bolnavul nu supraviețuiește fară șpagă. Practic, pacientul plătește de două ori același serviciu medical. O dată plătește din salariul lui contribuția la asigurările de sănătate. A doua oară sub formă de șpagă, pentru anestezist, medic, asistente, femei de serviciu. În loc să meargă „banii după pacient“, ca într-un sistem medical normal, merge „pacientul după bani“. Cine câștigă? Directorii spitalelor de stat și politicienii care-i numesc în aceste funcții. Aproape 7,5 miliarde de lei este miza acestei decizii, adică 45% din cheltuielile totale ale CNAS. E doar ultima dintre deciziile anunțate de membrii Cabinetului Ponta. Lista e lungă deja, inventarul nu e simplu de făcut.
Niciodată în ultimii ani independența justiției nu s-a aflat într-un pericol așa de mare. Plină de dispreț pentru separația puterilor în stat, USL a întețit campania de subordonare a justiției, a judecătorilor, procurorilor, a CSM. Bine că măcar câteva ONG-uri au reacționat. Opoziția tace, Voiculescu se plimbă prin Austria, în vreme ce la București îl așteaptă procesul în care este acuzat că a p