Odinioară, târgul săptămânal de la Hălmagiu era plin de meşteşugari, care mai de care mai bine aşezaţi. Tăbăcarii se aflau la mare căutare mai ales la târgurile de toamnă, când gospodinele din Ţara Moţilor achiziţionau cojoace pentru întreaga familie.

Pielarii etalau pe tarabe opinci, cizme şi pantofi nemţeşti, marfă căutată pe tot parcursul anului. Iar curelarii veneau cu hamuri, şei şi alte produse specifice, necesare în mai toate gospodăriile agricultorilor şi crescătorilor de animale din spaţiul hălmăgean. Tot pe tarabele curelarilor îşi făceau loc şi împletiturile din fuioare de cânepă necesare pe lângă gospodărie: pălămare pentru legatul nutreţurilor pe carele trase de boi, funii diverse, căpestre uşoare pentru mânji, dar şi biciuri frumos împletite şi ornate cu ciucuri multicolori. Cu timpul, meşteşugarii au avut de înfruntat cumplita concurenţă a frabricilor specializate, care produceau pe bandă rulantă şi la preţuri ce sfidau orice concurenţă.

Moda cojoacelor a început să dispară, locul acestora fiind luat de fel de fel de obiecte vestimentare textile sau din materiale compozite (fâşuri sau piele artificială), mult mai ieftine decât cojoacele din piele tăbăcită sau de blană întoarsă. Pielarii s-au trezit concuraţi de marile fabrici de încălţăminte, astfel că şi ei au dispărut, striviţi de călcâiul necruţător al progresului tehnic.

Nu în ultimul rând, împuţinarea cailor de tracţiune şi colectivizarea agriculturii au rărit dramatic şi rândurile curelarilor din Ţara Hălmagiului.

Aşa se face că astăzi abia dacă mai vezi câte un curelar-doi prin târgurile şi bulciurile din ţară, iar la Hălmagiu singurul meşter curelar care mai vine la târg este Florin Marius Pop din Buteni. Numai că, pentru a face faţă mai bine vremurilor, meşterul curelar Florin Marius Pop şi-a diversificat obiectul de activitate, punând pe tarabă alături de hamuri,