Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulatoriul principal din Sibiu îşi va relua activitatea din 1 martie, după doi ani de reparaţii capitale

Publicat in Rondul de Sibiu, marți 15 ianuarie 2013 ·

La doi ani de când vechea Policlinică a intrat în reparaţii capitale, marţi a început recepţia lucrărilor, reprezentanţii Consiliului Judeţean Sibiu estimând că la începutul lunii martie se va putea relua şi activitatea medicală.

“Intenţionăm ca Ambulatoriul să fie funcţional în totalitate începând cu 1 martie. Avem nevoie, în primul rând, de echipament pentru sălile de aşteptare şi mobilier pentru cabinetele medicale. Achiziţia se va întâmpla în această perioadă, să spunem până în 20 februarie şi o perioadă de circa zece zile pentru montarea mobilierului. La 1 martie va fi deschiderea oficială pentru pacienţi”, a precizat managerul Spitalului Clinic Judeţean Sibiu, Liviu Cotârlă, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

În Ambulatoriul nr. 1 al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă se vor muta toate specialităţile medicale, cu excepţia cardiologiei şi ginecologiei, care vor rămâne în Ambulatoriul nr. 2 de pe Bd. Corneliu Coposu.

16 cabinete noi, în urma mansardării clădirii

În urma lucrărilor de reabilitare, consolidare şi modernizare, prin mansardarea clădirii s-a obţinut un plus de 428 de metri pătraţi, spaţiu în care îşi vor desfăşura activitatea 16 cabinete medicale noi. De asemenea clădirea a fost dotată cu lift şi aparatură nouă.

“Lucrările la vechea Policlinică, precum şi dotările cu aparatură erau absolut necesare, întrucât clădirea prezenta deteriorări semnificative, iar cel mai nou echipament data de acum 20 de ani. Cu siguranţă, prin această investiţie gestionată de Consiliul Judeţean, condiţiile în care se desfăşoară actul medical şi calitatea acestuia sunt substanţial îmbunătăţite”, a declarat Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 7,9 milioane lei cu TVA, din care finanţarea nerambursabilă este de peste 5,9 milioane lei

Articolul in Rondul de Sibiu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suedia începe vânătoarea de lupi, animal aflat pe cale de dispariţie. Activiștii critică măsură

HotNews acum o ora
Vânătoarea de lupi din Suedia începe joi, autorităţile urmărind să reducă la jumătate populaţia prădătorului pe cale de dispariţie, potrivit The Guardian, scrie News.ro. Guvernul suedez a dat undă verde pentru uciderea a cinci familii întregi de lup

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Transnistria a rămas fără apă caldă și căldură în plină iarnă, după ce Rusia a tăiat gazele. Autoritățile le recomandă locuitorilor să se îmbrace gros

Ziare.com acum o ora
Rusia a întrerupt furnizarea de gaze naturale către regiunea separatistă Transnistria de la 1 ianuarie 2025, după ce Ucraina a refuzat extinderea contractului de tranzit al gazelor pe teritoriul său. Furnizarea de încălzire și apă caldă a fost oprit

De ce Elon Musk și-a schimbat numele pe X în „Kekius Maximus”: ce înseamnă. „Îmi voi atinge obiectivele, în această eră sau în următoarea”

Adevarul acum o ora
Elon Musk și-a schimbat marți, 31 decembrie, numele de profil pe platforma de socializare X în „Kekius Maximus”. Acest lucru a stârnit un val de întrebări din partea urmăritorilor săi.

Anca Todoni a fost eliminată în turul doi la Brisbane

News.ro acum 30 minute
Anca Todoni, numărul 118 mondial, venită din calificări, a fost eliminată, miercuri, în turul doi al turneului WTA 500 de la Brisbane, cu premii de 1.520.600 de dolari. Todoni, în vârstă de 20 de ani, a fost învinsă de sportiva cehă Linda Noskova, l

Oţelul Galaţi începe anul cu un nou antrenor: Ovidiu Burcă preia echipa

Mediafax acum 20 minute
Burcă preia echipa după plecarea lui Dorinel Munteanu, care şi-a reziliat contractul la finalul anului trecut, pe fondul problemelor financiare. După despărţirea de FC Voluntari, unde a stat doar o lună, Burcă a ajuns la un acord cu Oţelul, mutarea

UPDATE - Exporturile de gaze ruseşti către Europa prin Ucraina au fost oprite. Transnistria nu mai furnizează populaţiei apă caldă şi căldură. Republica Moldova îşi asigură necesarul de energie electrică cu importuri din România

News.ro acum 30 minute
Exporturile de gaze naturale ruseşti prin conductele din epoca sovietică care trec prin Ucraina către Europa au fost oprite miercuri în primele ore ale zilei, deoarece un acord de tranzit a expirat, iar Kievul nu l-a prelungit din cauza războiului.

Aderarea României la spaţiul Schengen, marcată de ceremonii la frontiera dintre Ungaria şi România

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului General al Poliţiei din Ungaria, dr. Balogh János, şi şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră din România, Cornel-Laurian Stoica, au ridicat împreună bariera la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac şi Csa

Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev în noaptea de anul nou

Mediafax acum 2 ore
Exploziile au fost auzite la scurt timp după ce forţele aeriene ucrainene au avertizat că dronele se apropie de oraş. Primarul Vitali Klitschko a declarat că apărarea aeriană a respins un atac inamic şi că două etaje ale unei clădiri rezidenţiale au

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

5°/9°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-1°/5°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

mie.

0°/3°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°