Liderul Superligii Naţionale de polo, CSM Digi Oradea a obţinut două victorii facile în cadrul etapei a 8-a, câştigând detaşat ambele întâlniri disputate la Bazinul Ioan Alexandrescu cu formaţia Amefa Arad, care au fost iniţia programate în oraşul de pe Mureş.
Atât partida de luni seara, cât şi cea de ieri dimineaţă au fost controlate „da capo al fine" de formaţia orădeană, pregătită de antrenorul maghiar Laszlo Toth. În primul joc, gazdele au început în forţă, câştigând primele două sferturi fără să primească gol (6-0 şi 3-0). Prima reuşită a formaţiei de pe Mureş i-a aparţinut internaţionalului de juniori, Vancsik, la mijlocul sfertului trei, la scorul de 14-0 pentru CSM Digi. Orădeanul Nicolae Diaconu a reuşit golul campionatului, învingându-l pe portarul arădean cu un şut de la 20 m, în ultimele secunde al reprizei a treia. Amefa a profitat de relaxarea campioanei din ultimul sfert în care s-a impus cu 4-2, pierzând la o diferenţă de 12 goluri (6-18). Partida de ieri a fost, de asemenea, un antrenament cu public pentru campioni care, de această dată au marcat de 25 de ori în cele 28 de minute regulamentare, încasând doar 4 goluri. Din cei 13 poloişti gazdă trecuţi pe foaia de joc, 9 au reuşit să şi înscrie în acest joc, Diaconu, Ghiban , Dunca şi maghiarul Szabo Botond reuşind câte 4 goluri. Dubla CSM Digi-Amefa a fost ultima din cadrul rundei a 8-a. La sfârşitul acestei săptămâni, orădenii vor primi vizita clujenilor de la CSU Poli. Vor fi alte două antrenamente cu publicul înainte de dificila confruntare din Liga Campionilor programată miercuri, 23 ianuarie, tot la Bazinul Ioan Alexandrescu, în compania celor de la Partizan Belgrad. În etapa a 9-a se vor mai juca partidele Amefa-Steaua şi Rapid-Dinamo, în timp ce Crişul Oradea şi-a amânat deplasarea în Capitală pentru dubla cu Sportul Studenţesc.
CSM Digi Oradea - AMEFA Arad 18-6 (6-0, 3-0, 7-2,