Deputatul PNL George Becali a avut, marţi, prima sa intervenţie în Comisia juridică, la prima şedinţă a acesteia din legislatura în curs, el declarându-se împotriva propunerii preşedintelui Comisiei, Bogdan Ciucă, de a se solicita un punct de vedere de la ANI pe tema a trei deputaţi incompatibili.
"Să înţeleg că noi, Comisia Juridică, care ridicăm mână pentru avize, pentru legi în ţara românească trebuie să cerem punct de vedere, pentru că noi nu putem să interpretăm o lege şi cerem punct de vedere de la ANI?", a spus Becali.
"În opinia mea, ar trebui să fie invers: ANI ar trebui să ceară punct de vedere de la Comisia juridică. Nu e vorba de orgoliu aici, numai că e chestiune de demnitate, suntem Comisia juridică a Parlamentului României, dar cerem punct de vedere de la ANI? Înseamnă că nu avem niciun fel de demnitate şi nu avem cunoştinţe juridice ca să putem să interpretăm o lege. Asta gândesc eu. Adică eu zic că trebuie să punem odată piciorul în prag să nu ne mai umilim şi să nu mai fim subalterni", a adăugat Becali.
El le-a solicitat colegilor din Comisia juridică să îşi asume răspunderea pentru deciziile lor şi să nu ceară puncte de vedere de la agenţii.
"Dacă cerem puncte de vedere de la ANI, demonstrăm o slăbiciune, dăm un semnal publicului că noi suntem o Comisie juridică a Parlamentului care nu e competentă sau care se subordonează unei agenţii. Ori, noi nu ne putem subordona. ANI trebuie să ceară la noi puncte de vedere. Nu mai suport în România comportamentul ăsta de supunere, de sclavagism. Nu suport", a explicat Becali poziţia sa.
Comisia juridică a dezbătut, marţi, situaţia de incompatibilitate a deputaţilor Cornelia Negruţ, Slavomir Gvozdenovici şi Ion Eparu. Preşedintele Comisiei, Bogdan Ciucă, a propus să se solicite un punct de vedere de la ANI, dar, în urma părerilor exprimate de membrii comisiei, s-a decis, pri