Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ICR Moldova are deja directorii, dar nu are inca nici un angajat

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 15 ianuarie 2013 ·

Institutia a fost inaugurata oficial ieri, in prezenta lui Andrei Marga, presedintele ICR. Nu este clar insa de unde va veni finantarea pentru institutie. VEZI GALERIA FOTO Andrei Marga, presedintele Institutului Cultural Roman, si Horia Garbea, vicepresedinte al aceleiasi institutii, au fost prezenti ieri la Iasi pentru a inaugura filiala ICR Moldova. Desi sustin ca infiintarea filialei este una argumentata, cei doi nu au reusit sa clarifice cine va asigura, din punct de vedere financiar, functionarea acesteia. Sala „Mihai Ursachi" a Uniunii Scriitorilor Romani s-a dovedit neincapatoare pentru personalitatile culturale iesene dornice sa asiste la ceremonie. Chiar si Cassian Maria Spiridon, presedintele ICR Moldova, a admis ca este nevoie de un alt sediu. „Multumesc Primariei pentru faptul ca aceasta cladire este data in folosinta Uniunii Scriitorilor pentru 25 de ani. Am stabilit ca provizoriu sa deschidem filiala aici, dar vom gasi o cladire compatibila cu ICR-ul, care sa ne reprezinte cu adevarat", a punctat scriitorul. Andrei Marga a cerut sprijinul autoritatilor locale, reprezentate prin viceprimarul Mihai Chirica si vicepresedintele CJ Victor Chirila, pentru finantarea activitatilor filialei, dar si a unitatilor private din mediul de afaceri iesean. „Economia Romaniei e in situatia in care e, dar apar intreprinzatori capabili sa sustina cultura. Il aveti pe Dascalu (n.r.- Iulian Dascalu, proprietatul Palas si Iulius Mall), care a facut la Cluj cel mai important mall, nu stiam ca si aici e unul asa de reusit. Problema noastra la filiala va fi de a mobiliza resurse. Banii acumulati raman la dispozitia acesteia, nu ii cerem la nivel central. Filialelor le sunt alocate cate doua posturi, urmand ca dupa ce vine bugetul sa avem discutii cu Primaria si Consiliul Judetean pentru a completa rapid cu referenti, cu alt personal. Problema nu e sa cream institutii decorativ

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 3 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°