FC Botoşani are şansa de a o ajunge la numărul de puncte pe Sportul Studenţesc. Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) va judeca astăzi contestaţia depusă de FC Botoşani împotriva Rapid CFR Suceava.
Oficialii botoşăneni au contestat că la data meciului dintre cele două echipe, pierdut de echipa locală pe teren propriu cu scorul de 2-1, sucevenii nu aveau decât opt jucători legitimaţi cu acte în regulă la FRF. "Cei de la Suceava nu au fost în regulă în partidele cu Delta Tulcea, cu noi şi într-un meci de Cupă. Pe urmă au profitat de faptul că au stat două etape consecutive în campionat şi s-au pus în regulă cu toate documentele. Cred că regulamentul este acelaşi pentru toată lumea şi ar trebui respectat de toţi. Aşteptăm decizia FRF în acest caz", a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele executiv al FC Botoşani.
În cazul în care Comisia de Disciplină a FRF va da câştig de cauză grupării locale, FC Botoşani ar acumula încă trei puncte în clasament şi ar urca pe primul loc cu 25 de puncte, alături de Sportul Studenţesc.
FC Botoşani are şansa de a o ajunge la numărul de puncte pe Sportul Studenţesc. Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) va judeca astăzi contestaţia depusă de FC Botoşani împotriva Rapid CFR Suceava.
Oficialii botoşăneni au contestat că la data meciului dintre cele două echipe, pierdut de echipa locală pe teren propriu cu scorul de 2-1, sucevenii nu aveau decât opt jucători legitimaţi cu acte în regulă la FRF. "Cei de la Suceava nu au fost în regulă în partidele cu Delta Tulcea, cu noi şi într-un meci de Cupă. Pe urmă au profitat de faptul că au stat două etape consecutive în campionat şi s-au pus în regulă cu toate documentele. Cred că regulamentul este acelaşi pentru toată lumea şi ar trebui respectat de toţi. Aşteptăm deci