Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea îi cere premierului Victor Ponta să îl demită pe ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, ca urmare a declaraţiei privind sistarea finanţării din bani publici a spitalelor private. „A fost un mare recul al Sănătăţii în momentul în care domnul Nicolăescu s-a apucat de acest minister. Îi sugerez să nu mai vină la Târgu Mureş să facă declaraţii. Iar dacă vine, să meargă la Grădina Zoologică, la Cetate, dar să nu se mai atingă de spitale, pentru că ne aduce un prejudiciu enorm de imagine“, a spus Florea.
Liderul PDL l-a atacat şi pe secretarul de stat Raed Arafat, care, în opinia sa, a ajuns "ţuţărul" lui Nicolăescu.
„Îi cer domnului Ponta să îl retragă de urgenţă. (,,,) Să vii să spui că din 2-3%, cât reprezintă finanţarea spitalelor private, că faci economie de acolo - înseamnă că cel puţin eşti paralel cu Ministerul Sănătăţii. Şi regret că Arafat a ajuns ţuţărul lui, regret foarte mult acest lucru. Atâta timp cât a stat pe acasă, am mai discutat şi colaborat, dar se pare că Bucureştiul i-a cam luat minţile şi lui. Efectiv mă îngrijorează“, a spus Florea, atrăgându-i atenţia lui Arafat că trebuie să stea deoparte în politică, pentru că, „de când s-a apucat de politică, parcă vede sistemul privat de la Phenian (n.r. capitala Coreei de Nord)“.
În altă ordine de idei, Forea a precizat că de numele lui Eugen Nicolăescu se leagă "experimente triste" în Sănătate.
„Sănătatea din România nu este CAP. Reforma în sănătate trebuie să continue, este păcat că s-a oprit. Spitalele trebuie să fie împărţite şi să le gradualizeze - aceştia sunt paşii care trebuie făcuţi, dacă vrea îi scriu, dar nu merită, acest om nu merită să îi spui aceste lucruri. (…) Avertizez, să nu îl lase să se mai ocupe de programul de analize al tuturor cetăţenilor. A băgat boala psihică, deci a îmbolnăvit psihic o întreagă naţiu